Manu sau devenirea unei presupuse vrăjitoare îndoliate (X)

Manu sau devenirea unei presupuse vrăjitoare îndoliate (X) – Adrian A. Costea

(citește fragmentul anterior)

Imaginea pe care gunoiera o stârnea pe stradă era de nedescris. O rochie crem, simplă, perforată estetic de o broderie fină în dreptul pântecului, mânecile trei sferturi cu aceeași promisiune a pielii in dreptul încheieturii brațelor și decolteul visător, încheiat vag de o broșă mică cyan. Ținuta în sine n-ar fi stârnit singură atâta rumoare dacă ar fi lipsit insulta geometrică a lăzii de gunoi. Singură, de la distanță, legătura posturală era foarte sexy. Machiajul așternut decent, pastelat, îi dădea un aer tineresc, poate frivol și ușor provocator. Cei mai mulți trecători cu siguranță n-au luat-o drept gunoieră ci mai degrabă o femeie ce trebuia să ajungă grabnic la o întâlnire dar care, în mod inexplicabil și fără nici o stânjeneală, trăgea dupa ea o ladă verde-gălbui închis – poate cea mai urâtă culoare din lume.
– Frate, ia uit-o p-aia ce tare e cu gunoiu după ea. Ia hai să facem mișto de ea și dup-aia mergem la baschet.
Traversară toți 4 strada în fugă. Fantasme erotice fulger le străbătea craniul tânăr, plăsmuindu-și fiecare un scenariu de cavaler salvator în cazul în care unul dintre amici i-ar fi oferit șansa pe tavă de-a fi mârlan cu femeia.
– Hei, pisi, stai așa, ai nevoie de-ajutor? spuse cel din față care avea mingea.
Ani nu răspuse, cu toate că auzi și pașii celorlalți cotropind asfaltul în urma ei. Abia când ajunse în dreptul ei, liderul găștii exclamă:
– Ai să-mi bag pula… Băăăă… asta e Ani, vrăjitoarea de la noi din scară. Un’ te duci, fă, așa gătită? Dacă nu te-aș fi cunoscut aș fi zis că ești bună de luat la pompă.
Ceilalți râseră pe înfundate.
-A, scuze. Am impresia că te-am jignit și uite că mă corectez: tu chiar ești bună de pulă!
Ea plecă ochii cu gând să-l ocolească dar fără nici o speranță că va fi lăsată-n pace prea curând.
– Fă, io cu tine vorbesc, spuse el lovindu-și șmecher mingea grea de baschet în piept. Ia spune, tu ai omorât-o pe Magda? Știi că Magda era prietenă cu maică-mea?
Huliganul slobozi o flegmă mare chiar lângă piciorul ei.
– Aud? Știi sau nu știi?
– Toată lumea a auzit când a blestemat-o. Era și taică-miu acolo, grăi unul dintre ei.
– Urangutani superstițioși ce sunteți. A fost o promisiune, nu un blestem, se băgă răutăcios un al treilea.
– Ă? Auzi, pizdă, ce zic ăștia, zise el proptindu-se cu mingea în fața ei, blocându-i drumul. Spune, tu ai omorât-o? Zi sincer, că nu scapi de noi. Îți promit, să moară mama, apoi te las în pace.
– Hahaha, ești sigur că vrei să promiți să moară mă-ta când vorbești cu asta?
Era atât de aproape de ea încât îi simțea parfumul delicat ce-i aburea din piele. Ridică mingea până la nivelul capului cu vârfurile degetelor și după 2-3 secunde de liniște, o lăsă să se prăvălească ușor spre tâmpla ei. O încercă un acces brusc de panică, ar fi vrut să fugă, să strige, să plângă, să muște – toate la un loc. Orice scenariu de evadare era zdrobit de încercuirea strânsă a celor 4, de indiferența trecătorilor. Sigur erau trecători, trebuie să fii fost, căci mereu e cineva pe stradă, gata să strige ajutor, nu-i așa?
– Las-o coaie, că se cacă pe ea de frică deja. Magda s-a electrocutat singură în casă, nu te mai agita atât. Hai să mergem că pierdem terenul de baschet. Vin ăilalți dacă nu ne grăbim.
Coborî mingea la nivelul pieptului convins de argument, își plesni buzele ca și cum ar fi luat concluzia finală:
– Fă, ai scăpat de data asta, da’ să dea dreacu’ să nu găsesc curat în casa scării când mă-ntorc, ai grijă. Sunt cu ochii pe tine.
După două secunde veșnice se dădu la o parte din calea ei exact cât avea nevoie să treacă, exact cât Ani trebuia să dovedească faptul că ia cunoștință de prezența lui fizică și să-și rotească umerii pentru a-l ocoli. Se scurse ușor pe lângă el, dornică mai degrabă să dispară ca prin magie. Se detensiona cu fiecare pas pe care-l făcea. Era aproape convinsă că o salvase rochia ei frumoasă, umilința, faptul că era ziuă afară, magazinele deschise, uite, ies oamenii cu sacoșile pline, toți cu spirit justițiar. Se afla în perfectă siguranță, 4 pași, 7, 9, în sfârșit liberă! apoi simți că îi zboară capul de pe umeri în timp ce maxilarul îi izbea violent mandibula. Mingea de baschet o pocni atât de tare în ceafă încât o lăsă la pământ inconștientă.
Durerea atroce din zona marginii infraorbitale care luase contact cu solul o făcu să-și revină în câteva minute. Se teamea să nu aibă pometele spart. Diagnostică zona feței ușor cu buricele degetelor. În jurul ei era o zarvă de nedescris. O voce groasă de bărbat striga “faceți loc, oameni buni, lăsați-ne să ne facem treaba, ce naiba!” o femeie sau poate două se diferențiau de fundal cu voci ascuțite și disperate. Cu ochii încă împăienjeniți de amețeală, Ani ridică mâna să semnalizeze că totul e ok și-a fost doar o căzătură nefericită dar curand își dădu seama că cel care o agresase, fusese luat în plin de un autoturism 4×4 marca Nissan. Câțiva oameni îmbrăcați în roșu coborau dintr-o dubiță ca să-l urce pe targă, nu înainte să constate decesul. Balta imensă de sânge de sub cap era oricum prea mult ca să mai spere cineva că ar fi fost în viață. Agresorul ei se repezise aiurea-n mijlocul șoselei să-și recupereze mingea iar șoferul n-avusese timp să frâneze. În timp ce se ridica, o singură voce o întrebă “sunteți bine, doamnă?” și, depărtându-se cu lada de gunoi din amalgamul vaietelor și urletelor, auzi că șoferul ce se întorcea acasă de la muncă fusese chiar tatăl adolescentului.