Poveste cu sotii

Poveste cu sotii

„Se făcea că demult, într-o ţară de care nici nu am auzit, era un bărbat. La fel ca oricare altul. Numai că acest bărbat avea o soţie. Nu mai ştim dacă era frumoasă sau urâtă, tânără sau bătrână. Dar ştim că ea îşi iubea şi își îngrijea soţul ca pe o comoară de preţ şi, astfel, acest bărbat obişnuit era, de fapt, altfel decât toţi bărbaţii din lume. Bărbatul nostru se ocupa cu comerţul – vindea şi cumpăra mărfuri venite de departe, de peste mări şi ţări și, din când în când, se întâlnea, la un han de la marginea oraşului, cu bărbatul care îi trimitea aceste mărfuri, venit cu caravana de dincolo de mările de nisip. Şi, atunci, el povestea bărbatului aceluia despre dulcea lui soţie, iar acesta îl asculta cu ochii mijiţi, pe deasupra ceştii de ceai. Dar, într-o zi ca oricare alta, soţia bărbatului aceluia a murit. Și atâta tot. Iar omul nostru a devenit un bărbat ca oricare altul. În schimb, o vreme după acest trist eveniment, când s-a reîntâlnit, la o ceaşcă de ceai, cu partenerul său de negoţ, acesta a început el să îi povestească despre soţia pe care o avea şi despre cum aceasta îl face să fie de nepreţuit prin dragostea pe care i-o purta. Şi întâiul nostru bărbat tăcea si se uita în ceaşca de ceai; şi acolo nu vedea nimic. Şi tot aşa, cale de câţiva ani. În inima bărbatului încolţea o anumită bănuială. Şi, ca să şi-o verifice, într-o zi, a luat şi el calea pustiului şi, ajungând la cetatea în care locuia tovarăşul său de afaceri, a întrebat de casa aceluia. Şi i-a fost aratată o casă mare si cam pustie, la marginea unei gradini mari şi frumoase. Bărbatul a sărit zidul împrejmuitor al grădinii şi s-a apropiat de casă. Decât că, acolo, l-a găsit pe negustor aşezat pe o băncuţă şi privind flururii care zburau din floare în floare. Negustorul s-a arătat bucuros, dar şi mirat peste poate de această vizită. L-a invitat înăuntru, la o ceaşcă de ceai. Şi bărbatul nostru (cel dintâi) a intrat în casa care strălucea de curăţenie, cu zidurile ei albe, scăldate în lumina de miere a soarelui la asfinţit. Aşezaţi în faţa focului de mangal, pe când fierbea apa, negustorul l-a întrebat, în sfîrşit, ce îl aduce în casa lui. Iar bărbatul nostru i-a răspuns:
– Ai început să povesteşti despre soţia ta numai după ce soţia mea a murit. Aşa că eu cred că sufletul soţiei mele, cumva-cumva, a migrat în sufletul soţiei tale, pentru că prea se aseamănă poveştile nostre despre soţii şi, înainte de moartea soţiei mele, tu nu povesteai nimic. Vreau să o văd pe soţia ta, dacă nu este cu supărare. Negustorul s-a gândit niţel şi a spus:
– Vino cu mine, ea este în catul de deasupra, tocmai face curat. Şi amândoi începură să urce scările casei. Dar, ajunşi în faţa uşii camerei din care se auzea zgomotul făcut de mătură pe podelele de piatră, al doilea bărbat a izbucnit în plâns şi a zis aşa:
– Iartă-mă, dar nu am ce să îţi arăt. Nu ţi-am povestit nimic despre soţia mea multă vreme, pentru că nu prea aveam ce să povestesc, ea a fost tot timpul o fiinţă tăcută, retrasă şi mult timp bolnavă. A murit cam în acelaşi timp, ca şi soţia ta. Doar că, după ce ea nu a mai fost, mi-am dat seama cât de minunată era şi cât de multe făcea pentru mine, în felul ei tăcut, şi cât de mult o iubeam. Şi am dorit-o atât de tare înapoi, încât Allah mi-a trimis-o, într-un fel, deşi ea acum nu este decît o boare şi o ceaţă aurie, care, însă, face ca fiecare zi să fie luminoasă, iar eu să fiu cel mai deosebit bărbat din lume. Auzind acestea, bărbatul nostru (cel dintâi) a izbucnit în lacrimi și în suspine şi a plecat înapoi, spre casa lui. Şi toată viaţa care i-a mai rămas de trăit, putea auzi, când tăcerea era mare, zgomotul unei mături pe nişte podele de piatră…” – Mia Preutu

Comentati?