Un zambet dureaza doar o clipa, dar amintirea lui o viata intreaga.
Imi pun adesea intrebarea: Cum am invatat sa zambim? Cum, din primele luni ale vietii, micul om stie sa zambeasca atat de pur fara sa fie invatat? Cred ca zambetul este darul lui Dumnezeu, prin care ne reinvioram mintea, trupul si sufletul. Am crezut mereu ca adevaratul zambet se afla in privire. Fara acoperire in privire, zambetul nu-i decat o miscare faciala, un exercitiu banal, fara continut, pe care, din pacate, il facem de multe ori. In afara de faptul ca un astfel de zambet este total nepretios, nici nu constientizam cat de goi suntem in astfel de momente.
Dar sa zambim uneori e usor, iar alteori foarte greu. Printr-un zambet poti exprima fericire dar poti incerca si sa maschezi durerea sufletului. Cred ca zambetul celui care sufera e mai dureros decat lacrima celui care plange. Asa cum dupa furtuna apare pe cer curcubeul, asa si zambetul apare dupa lacrima ce se prelinge pe obraz. Zambetul iti indulceste fiinta, iti calmeaza starea, iti incetineste ritmul alert. Stai o clipa, chiar in momentul acesta, inchide ochii, trage aer in piept si zambeste. Cineva mi-a spus ca nici zambetul nu ne apartine cu adevarat … Ca este un strop de puritate pe buzele noastre pus de Dumnezeu. Zambetul este exprimarea puritatii sufletului, rasul e o reactie a simturilor. Un zambet nu costa nimic, dar ofera multe!