Aparente

„Oamenii judecă după aparenţe. De când am sosit la liceul la care predau, mai toţi copiii au crezut că sunt rockeriţă. În celelalte licee din Constanţa nu păţisem aşa ceva, cu toate că eram la fel. Probabil datorită unor bocanci cu platformă, probabil datorită blugilor sau, până acum vreo doi ani, datorită unei gecuţe din piele, kaki, cu franjuri a la Jimi Hendrix. Iubesc şi acum acea geacă cu „aripi”, aproape că puteam zbura când îmi deschideam braţele, însă nu găsesc vopsea pentru ea. 🙂 Elevii mei ştiau deja ce muzică ascult, ştiau că telefonul meu e plin cu muzică clasică, dar degeaba le spuneau celorlalţi că nu sunt rocheriţa din mintea lor, pentru ei, „Vama-Veche” scria pe mine.

În facultate ascultam mult jazz, iar noaptea, când scriam în jurnal, ascultam, la căşti, Chopin, Bach, mult Bach, Keith Jarrett. Pe malul mării, cu ochii-n stele, Vangelis. Am un geamantan acasă, plin cu jurnale. Nu le-am recitit niciodată. Sunt scrise numai cu muzică. Ziua ascultam Pink Floyd, The Beatles, Queen, The Doors, Emerson, Lake and Palmer, Tangerine Dream, Mike Oldfield uneori etc. Niciodată nu am putut asculta rock greu, o singură dată am intrat într-o rockotecă, şi-am iesit imediat, întrucât era un rock dur, iar pentru mine era prea mult.

Cei mai mulţi, ascultând manele, neavând o cultură muzicală, privesc rock-ul ca fiind ceva negativ sau ca ceva de neînţeles. Există însă atâtea tipuri de rock şi, precum le spuneam şi elevilor mei, din clasa a IX-a, întotdeauna, ipotetic vorbind, de aş avea de ales, voi prefera compania unor rockeri, care, cel mai adesea sunt oameni citiţi, în locul unor manelişti. Evident că şi maneliştii sunt oameni, unda omeniei se naşte şi cu cei care ascultă manele, doar că dumnealor nu prea citesc şi le cam lipseşte cultura. Nu-l poţi citi pe Amos Oz sau pe Dostoievski, în timp ce-l asculţi pe Salam.

Textul de mai jos este al unei fetiţé din clasa a V-a, Maria, o fetiţă care învaţă foarte bine. Mi l-a dat la sfârşitul orei, rugându-mă să nu-l citesc imediat. Mi-s dragi aceşti copii. 🙂 ” – Ioana-Steluţa Manea

Comentati?