Premiul Nobel

„La capătul unei zile în care Bob Dylan a câștigat premiul Nobel pentru literatură, am observat un fenomen straniu. Au dispărut mai multe declarații ale unora supărați rău că a câștigat cineva care, după părerea lor, este doar un cântăreț, iar acordarea premiului ar fi o glasfemie, dacă mă pot exprima așa. Premiul a adunat, așa cum era de așteptat, multe frustrări și polemici. Literatura fiind subiectivă, mă așteptam la astfel de reacții. Ale cititorilor, care au preferințele lor. Chiar și eu, admirator al lui Dylan de un secol, tot aș fi acordat premiul lui Cohen mai degrabă. Ce m-a surprins neplăcut au fost, însă, reacțiile unor oameni de la care aveam alte așteptări, dar care au fost mânați și ei de ideea că Bob Dylan ar fi doar un impostor în lumea înaltă a literaturii. Cum ar fi Nicolae Manolescu, Mircea Cărtărescu, soția lui, scriitoarea Ioana Nicolae, scriitoarea și traducătoarea Veronica D. Niculescu. Oameni de calitate, fără îndoială. Nu înțeleg de ce le-au șters, dacă asta au gândit. Dar e o chestiune de curaj să te asumi până la capăt.

Dylan e alt material. El s-a asumat până la capăt, iar de critici a fost înconjurat mereu. Principala lui ”vină” ar fi că nu a scris poezie, ci cântece. Se pierde din vedere tocmai esența literaturii. Dacă nu pulsează naibii cuvintele alea, dacă nu trezesc în tine muzică, dacă nu schimbă ceva în tine, e cam degeaba. E un rest-seller și atât. Dylan și-a făcut versurile să cânte, apoi le-a trimis în lume. Și au ajuns. Peste tot. What the hell, până și teatrul lui Shakespeare a ajuns muzică. Literatura este despre limbaj, nu despre gen. În același timp, poezia e bătaie de inimă, nu de taste. E în ordine, Dylan nu a schimbat lumea, ok.

But he was as close to it as a human being can be.

Două păreri ale altor oameni, anonimi și ei.

Bruce Springsteen, textier:

„He inspired me and gave me hope. He asked the questions everyone else was too frightened to ask, especially to a fifteen-year-old: „How does it feel… to be on your own?” A seismic gap had opened up between generations and you suddenly felt orphaned, abandoned amid the flow of history, your compass spinning, internally homeless. Bob pointed true north and served as a beacon to assist you in making your way through the new wilderness America had become. He planted a flag, wrote the songs, sang the words that were essential to the times, to the emotional and spiritual survival of so many young Americans at that moment.”

Și Salman Rushdie, după ce Dylan a fost înnobelat:
„From Orpheus to Faiz, song & poetry have been closely linked. Dylan is the brilliant inheritor of the bardic tradition. Great choice.”

Well. Există oameni purtători de poezie și există poezie purtătoare de oameni, the best kind. Și toate poeziile astea vii și bătând din inimuză se adună într-un loc doar al lor și stau de vorbă până dimineața despre oameni. Oamenii nu le aud. Dar sufletul le simte. Și se deschide, ca o cetate cu gardieni obosiți.

Iar aici e o poezie de Bob Dylan, recitată chiar de el:
„Last Thoughts on Woody Guthrie”. Care sigur nu va fi ascultată de retractanții lui Dylan ca poet, că le-ar da lumea aia fixă peste cap.” – Liviu Balint

Un comentariu pe “Premiul Nobel

Comentati?