Uneori
Vinovatia e mereu ascunsa in bucurii secrete. E captusita acolo si-ti aminteste ca niciun lucru bun nu ramane nepedepsit. Nicio dragoste (aproape niciuna) nu ramane nedistrusa de minciuna. Uneori merita sa astepti. Daca stii ce inseamna rabdarea. Daca nu, atunci inseamna ca n-ai iubit.

Uneori imi arat captuseala. Confesiunile mele, rare, sunt in siguranta pentru ca trec pe deasupra nepasarii celuilalt. Se spune in cazurile astea ca „a trecut un inger” … Adica, asa, ca si cand nici n-ar fi fost. Insa chiar asta e secretul: ai spus, te-ai descarcat/usurat nu s-a consemnat nicaieri. E precum aschia ce ti-a intrat in talpa: cand dormi n-o simti, dar de cum te ridici in pozitia bipeda iti reaminteste ca-i acolo, te inteapa, chiar supureaza daca te apuci sa zgandari …

PS: uneori mi se mai intampla sa si gandesc.

Da, stiu, gandesc prea mult, despic firul in paispe … ba chiar mi s-a reprosat asta. Si totusi niciodata nu-i destul. Dar, ce sa zic, al meu are cateva riduri (a se citi circumvolutiuni) si e destul de binisor mobilat. Si da, imi plac oamenii destepti, dar ii prefer pe cei care si simt ceva.