Pro şi contra homeschooling

„Pro şi contra homeschooling

Începând din clasele mici, elevii sunt chinuiţi fie de o programă mult mai stufoasă decât maniera examenelor, fie cu temele foarte dificile pe care învăţătoarea sau profesorii le propun, teme cărora nici părinţii nu le dau de cap, sunt chinuiţi cu un ghiozdan mult prea greu, cu note, calificative sau medii, adesea umiliţi, ba chiar traumatizaţi. Niciodată nu am avut, elevă fiind, un ghiozdan care să cântărească 10 kg, dar, la elevii mei de a şasea sau a opta, am văzut genţi pline cu auxiliare noi şi manuale vechi, cele mai multe depăşite, portofolii voluminoase, caiete de clasă, de teme, dar şi probleme cu coloana. Apoi lipsa timpului. Cei din gimnaziu ajung seara târziu acasă, obosiţi, timp de teme având doar dimineaţa. Iar dacă au şi părinţi cu pretenţii, puţinul timp liber va fi ocupat cu meditaţii. Cunosc copil de clasa a V-a, de la un colegiu bun, care în fiece zi are câte o meditaţie, la clasă lucrându-se la un nivel foarte ridicat. Acel copil nu ştie ce e joaca afară, doar sâmbăta sau duminica se relaxează cu un joc virtual. Şi pentru ce? Nu are sclipiri la matematică, nu va fi niciodată olimpic, chiar dacă e foarte inteligent altminteri. Nu îi face plăcere să înveţe comentarii la română, nu îi trebuie încă engleza la perfecţie, nici germana, nici franceza, pentru ce atâta chin zilnic? Limbile străine sunt minunate, dar să nu devină coşmar, ci să fie cu bucurie. Sunt convinsă că şcoala şi părinţii nu au reuşit a-i descoperi vreun talent nativ, în schimb e foarte chinuit cu ceea ce nu-i face plăcere, doar pentru pretenţiile exagerate ale unor părinţi şi profesori.

Rezultatele remarcabile ale olimpicilor de la noi sunt o consecinţă a muncii individuale, în primul rând, precum şi a pregătirii în afara şcolii, întrucât nu poţi lucra, în timpul orei, probleme de olimpiadă internaţională, ar pierde ceilalţi, mai mult, sunt doar anumiţi profesori care pregătesc elevii în acest sens. Vorbind cu un profesor universitar din State, acesta îmi spunea că cei mai buni studenţi ai lui sunt cei ce au urmat homeschooling.

Dar, pe de altă parte, există problema socializării, a integrării într-un grup, precum şi competiţia existentă la şcoală, discutabilă ce e drept, date fiind şi efectele dăunătoare ale acesteia. Cei mai mulţi elevi îmi spun că nu informaţiile din şcoală le fac plăcere, chiar dacă învaţă zi de zi, ci atmosfera colegială de-acolo, precum şi prieteniile care se leagă. Nu în ultimul rând, un copil care urmează şcoala acasă va fi privat de amintiri dragi, care au un farmec aparte: lauda sinceră a unui profesor, emoţiile dinaintea unei teze, ba chiar cum a copiat la o disciplină care nu-l interesa, chiulul de la o anumită oră, momentele când a excelat sau, din contră, când a avut 3, dorinţa de a fi mai bun decât un anumit coleg, diverse serbări, banchetul de final, ieşirile în grup, nebuniile haioase pe care le făceau la ore, liniştea produsă-n clasă când ascultau ceva interesant, fascinaţia spre un anume profesor sau dezgustul faţă de un altul etc…Peste ani, toate acestea devin amintiri de nepreţuit.

Dac-aş fi părinte, probabil l-aş da la o şcoală clasică, la o învăţătoare care să nu fie violentă, care să nu urle ca din gură de şarpe, însă nicidecum nu aş fi părintele care să-l chinuie la matematică cu probleme grele, geniale, din alte sfere, dacă acesta nu ar avea înclinaţii native, nicidecum nu mi-aş forţa copilul să aibă 10 pe linie la toate disciplinele, mai ales dacă aş simţi că munca exagerată îi va crea nefericire şi-i va sugruma alte daruri pe care le-ar avea. Normal că mai toţi părinţii îşi doresc copii de 10, dar să nu uităm că marile spirite, unele geniale, nu au fost elevi premianţi, ci chiar corigenţi sau repetenţi. Când eşti un elev de 10, cel mai adesea vine din tine, e o plăcere, nu o constrângere din exterior. Dar asta nu înseamnă că printre cei cu 6 sau poate chiar cu 4 la matematică, nu sunt copii inteligenţi sau cu alte daruri. Şcoala nu prea e capabilă a le descoperi, căci, aşa cum este acum, şi v-o spun în calitate de profesor căruia-i place să predea şi să sădească ceva durabil în elevi, ucide mult în copii, cu excepţiile de rigoare, fireşte. Ucide creativitatea, timorează spirite, ucide dorinţa de a citi literatură sau dorinţa de cunoaştere, rareori îi învaţă să gândească logic, date fiind repetitivitatea, maniera problemelor şi programa foarte densă, mult prea încărcată, încât intervine lehamitea în ei. Să nu uităm că sunt alte timpuri, suntem în era internetului, iar la nivel de programe suntem în veacul bunicii. Iar tinerii nu mai acceptă aceasta. Şi nu trebuie judecaţi vehement, întrucât altul era contextul acum 20, 30 sau 45 de ani.

Pe scurt, de-aş avea un copil, l-aş lăsa să-şi urmeze chemarea, l-aş învăţa să fie în competiţie cu el însuşi, nu musai cu cu altii, în domeniul către care ar avea înclinaţii, aş face totul pentru a-i dezvolta creativitatea, gândirea logică, setea de lectură, respectul faţă de sine şi faţă de alţii, adică cam tot ceea ce se practică în sistemul homeschooling.” – Ioana-Steluţa Manea