Despre distanțe
„Scurtă istorie. Primul meu disc cu Andrieș l-am cumpărat după ce am fost prins copiind, la un extemporal, la istorie. Știu, gest abominabil, dar come on, atâția ani de ținut minte! La istorie mă refer, nu la cumpăratul discului. Profesorul de istorie, domnul Arion, un tip puțin excentric și foarte smart, mi-a zis că ori îmi dă nota doi, ori intru în „echipajul” de istorie al clasei. Am ales a doua pedeapsă și yada yada yada am câștigat cu echipajul multe concursuri. Unul pe județ, tocmai la Oradea, de unde vă scriu acum această ilustrată. Ne-au dat nu știu ce cărți de la muzeu și nu mai știu ce chestii. Din drumul de întorcere cu autocarul la Beiuș rețin atmosfera de petrecere (în sens bun) și că îmi păsa prea puțin și de victorie, și de premii: aveam la mine discul proaspăt cumpărat al lui Alexandru Andrieș, „Despre distanțe”! Tocmai ce apăruse și arăta cu totul altfel decât discurile apărute la Electrecord. O minune pătrată.
A urmat o ascultare atât de intensă încât am avut mult timp după aceea „un zâmbet crocant”, iar distanțele de care vorbea Andries acolo s-au apropiat atât de mult încât a trebuit să mi-l mai cumpăr o dată. Am întârziat multe dimineți la școală pentru că aveam nevoie să mai extrag din energia de acolo și am rezistat extrem de greu să le cânt profesorilor, tot de acolo, „Ce spui tu eee/Foarte in-teresant!”.
Acum ceva vreme l-am rugat pe Alexandru Andrieș să-mi spună cum a fost cu albumul ăsta și mi-a raspuns extrem de amabil, exact așa, citez:
„…ce să zic, a fost al treilea album [după Interioare și Rock’n’Roll] și ce m-a interesat la vremea respectivă a fost să înregistrez ceva diferit de primele discuri, și ca atmosferă sonoră, și ca directie a versurilor – a contat foarte mult și faptul că Dan Mîndrilă s-a oferit să mă ajute la imprimări, asta mi-a dat cumva curaj să fac ceva mai puțin obișnuit în peisajul anilor de atunci: discul e mai intim – în comparație cu ce făcusem deja – și orientat către jazz, ceea ce îl scoate puțin din direcția cu care se obișnuise publicul meu… Din fericire, cei de la casa de discuri Electrecord mi-au dat mână liberă, iar oamenilor le-a plăcut și acestă altă variantă de Andries :)))
în rest, țin minte că în studio era un frig năprasnic și că a fost imposibil să acordăm pianul – iar pisicile veneau și se asezau pe mixer, să se încălzească: aproape suprarealist, nu ?”
Da, superrealist chiar. Discul îl mai reascult uneori, extrem de rar. Nici nu mai am nevoie de pick-up, piesele le pot asculta direct în cap. De fiecare dată după alte și alte distanțe interpuse între mine și versiunea mea de atunci. Dar distanțele-s de-partea mea. Iar albumul rămâne mare și acum. Nu orice fel de mare, ci una în care, de fiecare dată când te ia valul, tot el te așează cu minte pe țărm, la sfârșit. Iar lângă tine, scoici și lumine. Din perle, cum e asta:” – Liviu Balint