Despre prietenie 🙂
„Request Friendship” mi s-a părut mereu nefiresc. Aș pune mai bine „Engage in a friendship” și tot nu aș fi pe deplin mulțumit. Prietenia adulților e un concept simandicos și realitatea este că nici cărțile nu știu să cadă de acord clar asupra definiției.
Da’vă zic ceva mișto de pe când aveam 6 poate 7 ani.
Nu mai știu cine era puștiul care venise în vizită la noi (poate Ciprian) dar ne-am distrat meserie, am țopăit în pat, îmbrâncit, ne-am alergat prin casă pân-am transpirat și aveam obrajii roșii și iar am alergat până când au început să mi se scurgă șosetele din picioare. La un moment dat Ciprian era pe jos, am vrut să sar peste el, mi-a prins o șosetă din zbor și rapid a pus-o râzând într-unul dintre picioarele lui goale. Aveam așa o senzație super de răcoare încât mi-am scos-o și pe cealaltă și i-am aruncat-o-n nas. Mnu, pe atunci șosetele nu erau toxice, ci doar funny.
După ce s-a încălțat și cu a doua, s-a ghemuit așa puțin prinzându-și labele picioarelor cu mainile și, cuprins de plăcere, a zis „moaa… ce calde sunt. Nu ți le mai dau niciodată.” Eu mă simțeam demențial de bine cu briza aia faină pe picioare. Nu știu dacă prietenia a început din momentul ăla sau la ușă când, mama, discutând cu mama lui Ciprian, a zis „Iaaaa… tu stai pe gresia asta rece în picioarele goale, ia fugi și pune-ți o pereche de șosete. Hai, repejor!”
Și repejor m-am dus. El cu maică-sa tocmai ieșeau pe ușă. Ciprian a râs și el scurt când a văzut că eram încălțat cu șosetele lui.
Ce-i aia… „friend request”? 🙂 ” Adrian A. Costea
(foto http://kidolo.com)