Perfectul simplu

„Am încercat și eu să aduc versiunea asta de pe Another Self Portrait aici, dar nu m-au lăsat. Chiar mă gândeam că unele dintre cele mai frumoase cântece ale lui Bob nici nu există. Decât pe suport original. Dar nu sunt la îndemâna sau urechea oricui. Asta am găsit-o acum, adusă de un alt temerar, dar nu va fi lăsată mult. Actually, nici nu e cântecul lui Bob, dar știe el să le cânte ca și cum ar fi. Iar cântecul ăsta nu are o poveste aparte, ci chiar este o poveste.

Scrisă de un poet faimos în lumea lui, Charles Badger Clark, a fost un best-printer la începutul secolului trecut, circulând în varianta printată și apoi cântată de șei mai sentimentali cowboy ai Americii acelor vremuri, duși de-acasă la propriu, departe de inimile lor dulci lăsate acasă. ”A Border Affair”, numele de fată al piesei, zicea despre diferențele rasiale care pot sta în calea unor iubiri, dar nu mult timp. Abia în 1925, când poemul tocmai se pregătea de întâlnirea de zece ani, un anume Billy Simon i-a dat oficial forma cântată, deși nu e prea clar dacă el a compus ”linia melodică”. Dl Simon era un tip destul de simplu și care nu a ajuns să creeze altceva memorabil. Dar asta nu înseamnă că nu a putut inventa el motivul ăsta obsedant al piesei care a ajuns apoi cântată de nume unul și unul. Tocmai pentru că e un cântec atât de simplu ca și compoziție, mai simplu ca o omletă sau o porție de cartofi prăjiți.

Cântecul ăsta e perfectul simplu. Și nu are un timp exclusiv al lui. Poate fi timpul lui, al unui prieten sau chiar al tău. Dar doar după ce-l asculți și-l lași să te bântuie. Și fie vorba între noi, că tot nu mai e altcineva aici, cred că ar trebui să se oprească preluarea lui la varianta Dylan de aici. Pentru că pur și simplu nu poate fi mai frumoasă de atât.” – Liviu Balint

(1968 photo by Elliott Landy in Woodstock)

2 comentarii pe “Perfectul simplu

Comentati?