„Fetita de care s-a indragostit Soarele
Cu foarte mult timp in urma, cand animalele inca vorbeau, iar oameni erau putini, Soarele s-a suparat pe toata lumea si nu a mai vrut sa lumineze. S-a ascuns in spatele unui nor gros si negru si peste toata lumea s-a lasat noaptea. O noapte foarte lunga.
Oamenii nu intelegeau de ce s-a suparat Soarele si se tot intrebau ce au facut ei, atat de rau, incat sa merite o asemenea pedeapsa. L-au rugat pe Soare sa-i lumineze si sa-i ierte si l-au intrebant neincetat ce l-a suparat. Soarele nu raspundea.
Oamenii au adunat toate florile noptii si le-au dus in dar Soarelui. Degeaba! I-au cantat, i-au spus povesti, dar fara succes. Soarele a ramas suparat.
La un moment dat, o fetita jucausa si nazdravana a chemat o Pasare Albastra, i-a soptit ceva, apoi a impins-o in zbor spre Soare. Pasarea a ajuns la Soare si i-a spus ceva la ureche. A doua zi, fetita a facut la fel, la fel si in a treia zi. A spus ceva Pasarii Albastre, dar inainte sa-i dea drumul sa zboare spre Soare, a sarutat-o. In urmatoarele zile povestea s-a repetat. Saruta pasarea si o trimitea la Soare. I-a trimis Soarelui si flori, si frunze, si fluturi…
Dupa multe zile Soarele, a devenit curios, atat de curios incat nu a avut altceva de facut decat sa trimita spre pamant o raza de care sa o caute. Fetita impletea o cununa de flori, undeva intr-o poiana. Raza a gasit-o si atunci Soarele a putut sa se uite la ea.
Si Soarele, cat era el de mare si de fierbinte s-a indragostit nebuneste de ea. Fetita i-a intors insa spatele… si a plecat spre casa fara sa-l bage in seama. Si Soarele indragostit a plecat dupa ea. Fata mergea, Soarele dupa ea! Si, incet, incet pe tot pamantul s-a facut Soare.
Copila era mereu cu Soarele pe urma. Dar fata nu voia sa vorbeasca cu el, pentru ca stia ca daca se opreste din mers Soarele nu o sa mai lumineze peste tot, pentru ca razele lui erau doar pentru ea, pentru ca Soarele era indragostit de ea, si o cauta. Si atunci Soarele a inteles ca fata nu o sa se opreasca. Si oricat ar fi de mare si de puternic nu poate sa stea cu ea, decat daca o sa-i treaca toata supararea si o sa lumineze pur si simplu Pamantul. Si asa a facut! Peste tot s-a facut din nou lumina… Iar viata a luat-o de la capat si oamenii au fost iar fericiti.
Atunci fetita s-a oprit. I-a zambit Soarelui, Soarele i-a zambit ei si toate au fost frumoase…
De atunci oamenii zambesc Soarelui, iar Soarele, indragostit, nu s-a mai suparat niciodata. Doar Pasarile Albastre, singurele care puteau ajunge pana la Soare, singurele care puteau sa-i vorbeasca, au disparut… (Povesti pentru copii – Silvana)” – Otilia Ignat
(foto ©)