„Momentul acela când realizezi că, deşi vrei să treci neobservat, tehnica te-ajută să ieşi dintr-un soi de anonimat.
Îmi iau biletul şi mă îndrept spre peron. Cu rucsacul în spate, având laptop-ul în mâna stângă, încerc cu dreapta să apăs pe radioul telefonului mobil, gândindu-mă că o să-mi fac playlist-ul în tren.
Am zece minute până garează trenul şi mă închid în lumea mea. Interioară. Voiam să fiu cu mine, cu gândurile mele. Când făceam câţiva paşi pe peron spre direcţia în care ştiam că va fi locomotiva, din lumea mea, unde mă afundasem adânc şi unde mă ştiam numai eu, observ cum câţiva tipi de pe peronul de vis-a-vis se tot uitau spre mine, râzând, mişcându-se într-un ritm pe care nu-l înţelegeam. Paşii mi-i îndreptam liniştită, contrar celor cântate de Brian Johnson în căşti, credeam eu, cu volumul dat la maxim:
“I was caught
In the middle of a railroad track
I looked round
And I knew there was no turning back”,
spre direcţia primului vagon. Remarc cum toţi oamenii, care se adunaseră deja în număr mare, se uitau la mine până când o doamnă n-a mai rezistat şi a urlat, tocmai când începusem şi eu să realizez ce se-ntâmplă:
– Daţi, doamnă, muzica aceea mai încet!!!
Înroşindu-mă, am închis radioul rapid în timp ce privirea-mi alunecă pe unul dintre tipii de pe peronul trenului pe care-l aşteptam şi eu: era unul dintre cameramanii acreditaţi la noi. CUT!
#musicconnectingpeople” – Maria Ranga