Magiun

„Mie-mi plac oamenii care rad. Femeile care rad imi plac. Din toata inima. Cu toata gura. Feisbucului, se pare, ii plac altcumva. Feisbucul nu-i ca mine. Lui ii plac buzele tuguiate.

In gandul meu femeile frumose surad, zambesc, rad, hohotesc. In gandul lui, se tuguieaza.
Stiam in adolescenta o poveste cu o broscuta indragostita. A vrut sa-si faca o poza sa o trimita iubitului si l-a rugat pe fotograf sa faca ceva, sa nu aiba gura asa de mare, sa fie mai frumoasa. Fotograful i-a spus ca in momentul fotografierii va trebui sa spuna magiun.
– Intelegeti, i-a explicat el, cand spuneti magiun, buzele se tuguiaza, ma-giun, ma-giun, si in poza veti avea o gura mult mai mica decat in realitate.

Broscuta a dat din cap incantata in semn ca a inteles, dar chiar in momentul fotografierii a uitat cuvantul stabilit. Iscodea in fundul mintii dupa dulceata cuvantului si nimic, si nimic, cand in ultima mini-fractiune de secunda inainte de declansarea aparatului si-a amintit si fericita a exclamat: marmeleda!

Fetele feisbucului nu mai au azi nevoie de fotograf si nu sunt ca broscuta cea uituca. La fiecare selfie isi amintesc cu exactitate, de zeci de ori pe zi: magiun, magiun, magiun; iar mie mi-e dor de pozele cu zapacitele cele uituce, de amintiri de marmelada, de zambete adevarate.” – Emilian Eli Pintea

Comentati?