„Dragostea n-ar trebui sa doara. Iubesti sau nu.
Nu alegi sa iubesti un om si nu poti sa-ti impui prin vointa sa-ti placa sau sa te atraga o persoana, oricat de potrivita ar parea o relatie cu aceasta. Proverbul care spune ca „pofta vine mancand” nu se aplica in cazul asta. Iubesti sau nu. E alb sau negru. Celalte sunt compromisuri. Da, uneori deosebit de avantajoase. Si mai ales nu dor atata timp cat iti sunt satisfacute necesitatile bazice si te simti in siguranta.
Am ales sa iubesc altfel. Imi place sa simt omul acela ca parte din mine, din sufletul meu, din mintea mea, din sangele meu. Sa vad lumea prin ochii lui. Sa fie binele lui fericirea mea si linistea lui bucuria de fiecare zi. Sa ma trezesc cu numele lui pe buze si sa adorm cu imaginea lui fixata pe retina. Sa pot in orice moment sa spun „daca viata mea o poate salva pe a ta, ia-o!”. Cam asa. 10% cuvinte. Si tot ceea ce nu se poate spune in cuvinte, dar imi hraneste in fiecare moment dorinta de a fi mai buna, de a ma ridica la nivelul sentimentului ce mi-a fost dat sa-l traiesc.
Dragostea asta nu doare. Doare orgoliul, doare furia, doare neputinta si mai ales dor cuvintele nerostite si gesturile ramase ferecate sub teama si neincredere. Iubirea nu. Cred ca sunt norocoasa. Si fericita, chiar daca poate parea paradoxal. Ceea ce va doresc si voua.” – Vadvirág Violeta