„Era o vreme. Abia auzisem de Sandy Denny și de Fairport, când începuseră să apară tot mai multe albume cu ea în magazinul meu preferat de casete, care era pe jumătate magazin de papagali. La propriu. Era fascinantă apropierea asta dintre vânzarea de papagali și de muzică.
Revenind. Țin minte că mai mereu îmi spuneam că intru să-mi iau o casetă cu Sandy și la fel de mereu ieșeam cu Dylan, Neil Young, Van Morrison. Am recuperat mai pe urmă, ok, când mi-am și dat seama de ce o amânasem: spre deosebire de ceilalți, toți bărbați serioși, pe care nu ai vrea să-i superi cu ceva, Sandy, o prezență atât de feminină, de blândă și generoasă… Sincer, știam că ea mă va ierta. Nu eram la fel de sigur cu ceilalți. Și mă ierta mereu. Și mă aștepta să mai trec. Și, chiar dacă a trecut întâi timpul, și abia apoi eu, ea era acolo, mereu împachetată într-un zâmbet.
Ieri a fost ziua ei. Ar fi împlinit 68 de ani. Am întârziat puțin și acum, dar sunt sigur că mă va ierta. Even if it’ll take a long long time. And who knows where the time goes, right? Mi-aduc aminte de acordurile singurului cântec de studio al celor de la Led Zep în care Plant a simțit nevoia unei voci din afară. Și vocea a fost a ei.
„Queen of Light took her bow, And then she turned to go,
The Prince of Peace embraced the gloom, And walked the night alone.
Oh, dance in the dark of night, Sing to the morning light.
The dark Lord rides in force tonight, And time will tell us all.”
La mulți ani-lumină, Sandy Denny.” – Liviu Balint