„Am stat de vorba vreo 2 ore cu o amica ce trebuie sa nasca saptamana viitoare. E, saraca, in panica. Primul copil, bla-bla… Imi zice barbat-su: ti-am adus-o ca numai tu esti in stare sa razi de nastere ca si cum ar fi o gluma buna. Si ma pune sa-i povestesc cu lux de amanunte cum se desfasoara toata tarasenia. Cea mai tare intrebare e: cat de tare doare?
Apoi, de unde sa stiu eu cat de tare o sa te doara pe tine? Ca nu suntem la fel. Si eu mai aveam si vreo 8 ani in plus fata de tine.
Langa noi, grupul babelor vesele (stiti voi, alea 5 care impart 3 cafele), toate ochi si urechi la noi. Asta ma strange de mana de imi troznesc oasele si imi urla aproape: Mie sa-mi zici cat de tare doare! Pe mine si cand ma doare capul ma omoara durerea, nu pot sa stau nici 10 minute fara medicamente.
Ma uit la ea stramb. Ii fac semn sa se calmeze. Cat de tare doare? Pai… In momentele alea de durere maxima, care tin asa, vreo 3 – 4 minute, ca si cum ar trage de tine doua masini turate la maximum in directii diferite, oasele se desfac, in carne simti milioane de cioburi de sticla si cam atat. Dupa aia parca nici nu a fost. Uiti. Sau nu, dar nu e nimic impresionant.
E palida. Si mai traiesti dupa asta? Nu lesini? Cum dracu´sa lesini? Nuuuu! Ca trebuie sa participi! De ce n-am semnat pentru epidurala??? Nu mai poti s-o faci? Nu! E prea tarziu!
Bun, acum ca ti-am zis, ce? (barbatul se uita cu ochi mari, a uitat sa mai bea din berea care i se incalzeste intre degetele cu incheieturi albe).
Nu stiu. Ma uit la tine ca esti bine si stiu ca te-am vazut si atunci cand ai venit de la maternitate si erai bine.
Normal ca eram. E firesc.
A stat cineva cu tine?
Cine sa stea? Si crezi ca as fi permis cuiva sa asiste la asa ceva? Sa mai am si grija vreunuia ca moare de inima pe acolo? (rad)
Ii zice lui: tu vii! amandoi am facut-o, amandoi nastem!
Simt ca nu-mi mai pot stapani rasul, ma uit la el: stai linistit, pe tine n-o sa te doara. Nu fizic.
Incep sa se ciondaneasca: el ca nu merge, ea ca fara el naste acasa ca se teme.
Fiica-mea a ascultat toata conversatia, desi aparent era ocupata cu aranjatul unor flori intr-o sticluta de la suc. Vine la mine, ma prinde de gat si imi zice romaneste, sa nu inteleaga ceilalti: asa de mult te-a durut ca sa ma faci pe mine? Da, dar nu am bagat in seama, abia asteptam sa te vad. Si dupa aceea nu m-a mai durut nimic, mai ales cand mi te-a dat in brate. Ma pupa. Asa-i ca ma iubeai mult? Da, ca si acum. Te iubesc mai mult decat orice pe lume, doar stii asta. Stiu. (ma pupa) Si concluzioneaza, intorcandu-se la florile ei: Dar nu e drept sa te doara cand iubesti atat de mult o fiinta care e parte din tine.
Mda.” – Vadvirág Violeta
Fotografia apartine lui Găv Ruș