„Salut, lume! Azi mi-am adus aminte de bătrânul meu unchi din Franța și de ce-mi spunea el acum câțiva ani. Între timp bătrânul a murit dar eu trăiesc și ca întotdeauna îi dau dreptate, cam asta a fost marea problemă a celor din familia noastră, am avut întotdeauna dreptate.
1) Scriitorii ca noi nu umblă în haită. Îi observă pe ceilalţi de la distanţă. Scrii singur, trăieşti singur.
2) Dacă ajuţi un om nu înseamnă că îţi e prieten, înseamnă că tu îi eşti prieten. Oamenii pe care îi ajuţi prea mult n-au să ţi-o ierte niciodată, fereşte-te de ei. Ajută şi fugi!
3) Dacă nu-ţi convine cum se poartă un om cu tine evită-l din prima, altfel se va repeta şi tot acolo ai să ajungi doar că după mai mult timp. Îmbătrânind nu mai ai atât de mult timp ca în tinereţe, menajează-te, nu mai accepta orice şi pe oricine în jurul tău, fii mai selectiv.
4) Ţara ta e acolo unde te simţi în siguranţă şi între ai tăi. Despre România e bine să ştii că o duci cu tine oriunde, vrei sau nu vrei. Slavă Domnului că nu eşti nevoit să-i cari după tine şi pe toți oamenii care o locuiesc.
5) În ziua în care n-o să mai putem ronţăi praline Mathez şi n-o să mai avem răbdare să privim oamenii (people watch) de pe terasa vreunei cafenele franţuzeşti vom fi deja prea bătrâni ca să mai emitem platitudini despre viaţă, oameni, şi literatură în general. Trăiască deci pralinele şi cafenelele pariziene!
6) Bastonul argintiu (în cazul lui) şi codiţele (în cazul meu) sunt doar nişte accesorii, trebuie să ştim cum să le purtăm prin lume. Cu stil şi mai ales cu sublimă, nesfârşită şi asumată singurătate.” – Dana Banu
