„mă tem. mă tem că n-o să se mai fabrice genu’ Marius Manole. mă tem că știe creatorul ce va să fie cu lumea și cu noi, și-atunci n-o să mai dea în fabricație modelu’ ăsta de Manole. ăsta cu dotările sau cum se zice, cu opțiunile-astea. cu motor emoțional, servodirecție pe tragi-comedie, cu faruri de văzut prin lacrimi ceața. retrovizoare pentru adevăr. :))
mă tem că se va teme creatorul că genu’ Manole ăsta nu va rezista.
la rece, la sordid, la linii drepte, fixe, la holuri lungi neonizate din podea și din tavan, din față și din spate, și din poșetă și din portofel, la fast fast hurry hurry faster food, și la țigara supersonic-electronică, la interzicerea emoției ca-n Equilibrium, la steroizi și la asteroizi, la dispariția copacilor, a cărților și a delfinilor, și la viteza trenurilor grand-vitesse, la cinema 3D HD și 4D și 6D dolby trollby surround, la ultra mega extra all-inclusive, la super hyper maxi mega market, la haine din mătase de poliester, la simfonie manelistă în minor major, la nouă benzi pe bulevarde suspendate, la teatru și la operă pe Skype, la oameni cu o unică expresie pe față, la piele fără riduri de expresie de la inexpresivitate, de la controlul bucuriei și-al durerii, la parcuri goale și la vată de zaharină fără băț pe băț.
și-aș continua, dar mă grăbesc să mă-ntâlnesc cu Marius. Manole, gen. să repetăm o piesă. spectacol. sunt bine, totuși. suntem Manole încă. io sunt Manole, gen. și suntem obosiți. și ne mai enervăm. mai transpirăm. și mai țipăm. mai râdem. cântăm de prin ’80. și ne mai luăm în brațe. și ne mai înjurăm. mai plângem. și mai mergem pe jos. mâncăm o ciorbă. mai facem riduri. facem bancuri. și ne zâmbim. și ne-njurăm. din nou. și ne zâmbim din nou. și stăm. tăcem. acu o s-avem premiera asta și-o să ne ținem unii de-alții-n scenă. am mai făcut-o. suntem model Manole, gen. și-i bine. așa e bine. suntem bine. și, între noi, e bine. totul. da, „între noi e totul bine”. de Radu Afrim. la TNB. curând. – Dorina Chiriac
