„Ca tot am scris despre moşu’.. (il chema Ion Fieraru, dar nimeni nu-i spunea asa). Mi-am amintit de o intamplare care m-a facut sa rad singura in hohote.
Eram adunati toti in jurul lui uitandu-ne cum facea opinci. Eram noi trei si nepotii lui, tot trei, doi baieti si o fata, apropiati de varsta noastra. Sa fi avut atunci eu vreo 8-9 ani, fratii mei 7, respectiv 6. Zghihuiti cum erau, n-aveau stare si se tot balanganeau in dreapta si in stanga, sareau, varsau castronul cu lapte al mâțelor sau ligheanul cu graunte al gainilor… La un moment-dat il aud pe frate-meu:
– Cornel, ț-o işât cucoşu-afar’!
– Da’ cucoşu neu i-acas’!
– Cornel, cucoşălu’!
– Huiii!
Si-l vad fugind cu mainile intre picioare ascunzand gaura din pantaloni prin care ii iesise toata mandria celor 7 ani.
Se jucau (eu nu, eu nu m-am jucat din pacate) de-a doctorul. Faceau siringi din stuf si se ascundeau in spatele casei mosului pana cand ii descoperea, cu pantalonii in vine, facandu-si „injectii” unul altuia. Si ii lua mosu’ la goana cu batul si ei radeau si se refugiau in vie, uitand pe moment de ce erau acolo si indopandu-se cu boabele parfumate, negre, brumate si dulci. Niciodata nu le era foame.
Intr-o zi a venit mosu’ la tata suparat foc. Niciodata nu l-am vazut asa. Frate-meu nu stiu de unde a scos o cutie de chibrituri si i-a dat foc la pantaloni nepoatei. Dulce nu i-a fost … „para focului ii zicea”. Si sora-mi „focu’ lu’ dumnezau”. De „cuminti” ce erau. :)) ” – Szivárvány Csepp
(photo via Life)