Tribul Gurung din Nepal are niste apicultori speciali. Fara stupi disponibili dar avand colonii de albine suspendate pe peretii de stanca sau atarnand de tavanele pesterilor. O comoara ce trebuie cautata si pe care oamenii o aduna in acelasi fel de 11.000 de ani. Un stil de viata ce dispare, nu doar din pricina actiunilor guvernului, ci mai degraba din cauza ca albinele dispar pe zi ce trece, la fel ca peste tot in lume.
Adunatul mierii este o activitate extrem de periculoasa si implica franghii, scari nesigure si astea invaluite de un fum iute care sa inlature albinele pentru a strapunge roiurile care se scurg apoi de ravnita miere.
Cele mai multe cuiburi se afla pe stanci abrupte, inaccesibile, pentru a evita pradatorii dar si pentru a creste expunerea la lumina directa a soarelui.
Fumul gros, iute se ridica pe stanci iar apicultorii asteapta cu rabdare ca albinele sa se disperseze pentru a putea intepa stupii. Numai ca fumul nu le deranjeaza doar pe albinute …
La sfarsitul unei zile grele de recoltare barbatii Gurung se hranesc cu mierea salbatica. E nevoie de recuperat ceva energie …
Folosirea scarilor din franghii aduce zgarieturi, sange si intepaturi de la albinele ce-si apara stupii, toate sinonime cu aceasta traditie.
Dupa 3 ore si transportul unei cantitati de aproximativ 20 de kg de miere, un apicultor (ce-i mai degraba un vanator) savureaza o binemeritata bucata de fagure.
Nepal cauta sa monetizeze aceasta practica dezvoltand turismul pentru occidentali inainte ca albinele sa dispara cu totul. Agentiile de turism vand tururi de testari de miere salbatica pentru amatorii de exotism iar acestia platesc 1.000$ pe excursie fara a le trece prin minte sa salveze albinele din propriile tari.
Exportul mierii nepaleze face aceasta traditie tot mai valoroasa. Vanduta cu 30$/kg Japoniei, Chinei, Coreei, si folosita in medicina traditionala, lacomia devine tot mai puternica si cu certitudine expune riscului atat mierea atat de speciala cat si aceasta traditie.