Harvey Young a observat (in urma cu trei saptamani) un cuib de mierle sus intr-un copac din gradina sa. A tras cu ochiul si a vazut ca in cuib sunt depuse oua. Si-a montat camera GoPro sus acolo si a lasat-o sa inregistreze ce se intampla. Acum patru zile au eclozat iar Harvey s-a ales cu cele mai frumoase imagini cu puiuti de mierle pe care le-ati vazut vreodata.
Inainte sa va invit sa urmariti minutele de filmare alese pentru a forma acest clip trebuie sa va delectati cu un jurnal de gazda pentru randunele al prietenei mele Cristina Mirela Petrovici despre vecinele ei de la fereastra. Sunt atatea minunatii in jurul nostru! Nu trebuie decat sa ne deschidem ochii si sufletul pentru a le putea vedea si primi.
„Când mi-am închis balconul, în urmă cu 3 ani, modelul faţadei a creat nişte spaţii tocmai bune de cuibărit pentru vrăbii, aşa că acum sunt „pensiune” pentru 12 amice teribil de vioaie, care stau la soare pe cablurile din preajma ferestrei; nu deranjează deloc, pentru că se trezesc mai târziu decât mine (pe la 8), dorm la amiază, iar seara se culcă devreme. Habar n-am ce superstiţii se leagă de ele, mai ales că e singurul balcon cu o asemenea „dotare”, dar pentru mine sunt semn de viaţă fără complicaţii inutile, ca să zic aşa…
26 Martie
… scena următoare e cam aşa: mi-au sosit dragele rândunele la cuibul lor şi acum se ţin de acrobaţie, fapt ce le-a stârnit pe toate cele 12 vrăbii din balcon să iasă la soare şi să le facă, la unison, galerie…
cuibul rândunelelor e chiar lipit de un geam al dormitorului; acum sunt agitate după zbor şi le deranjează lumina aprinsă. întotdeauna le protejez de asta până când încep să clocească, atunci sunt deja obişnuite; e mai bine să avem raporturi de bună vecinătate, că e loc pt.toată lumea
30 Martie
…cât timp a plouat, ale mele rândunele mele mai mult au dormit, ca omul obosit de atâta drum şi căruia nu-i mai pasă de altceva, iar acum s-au apucat de reparat şi făcut curat prin casă.
sunt destul de tăcute, de fapt; numai când zboară scot un fel de ţiuit de parcă sparg norii şi noaptea, la culcare, mai piuie un pic înainte de a adormi; abia după ce apar puii îşi dau drumul la glasuri mai mult, pe diferite tonuri şi e nostim să încerci să le identifici, că nu „vorbesc” la fel. 🙂
15 Aprilie
…de 2 săptămâni nu mai ştiu nimic despre rândunelele mele, tocmai se apucaseră de reparat cuibul când s-a stricat vremea brusc; au plecat şi nu au mai revenit de atunci; s-a mai şi rupt o parte din cuib din cauza vântului şi flutură puful la orice adiere, de mai mare jalea; balconul, în schimb, scoate pui de vrabie într-o veselie, iar ce va urma, cine să ştie?!
mi-au spus nişte vecini care sunt în aceeaşi siţuatie că aşa se întâmplă dacă sunt schimbări neaşteptate ale vremii, apoi se întorc. vom vedea … în alt an şi-au pierdut puii şi au mai scos 1 rând până la plecare; nu au nici ele un comportament liniar şi rigid, n-am de făcut decât să aştept şi să sper.
29 Aprilie
…deşi reabilitarea blocurilor le-a distrus cuiburile de rândunele şi sunt mai puţine, intră şi ies fără oprire prin spărturile norilor, foarte sus, cum ar lua în stăpânire nişte ruine…
ale mele trebuie să facă nişte mici reparaţii la al lor, cele pe care le văd acum par destul de confuze, se rotesc şi caută încă.
rândunelele sunt foarte prudente; dacă nu-l mai găsesc pe cel pe care îl ştiu cred că nu sunt dorite acolo, rareori mai fac altul în acelaşi loc şi se cam duc în altă parte.
nu ţine cu grăunte la ele, nu se hrănesc decât cu insecte în zbor; am încercat într-un an să le hrănesc ca pe vrăbii şi cred că s-au amuzat teribil de efortul meu; stăteau în cuib şi mă urmăreau cu ochişorii lor de argint viu în care se putea citi o mare nedumerire şi un zâmbet îngăduitor 🙂
19 Mai
Despre rândunele trebuie să ştiţi că sunt grozav de curate, n-ai să le vezi cu scame sau paie pe ele când ies dimineaţa să zboare. negrul e lucios – oglindă, albul străluceşte în puf, până aproape de gheruţe. Cuibul are în vârf o spărtură, la început am crezut că s-a stricat, dar este făcută intenţionat de ele pentru dejecţiile puilor, fiindcă adulţii ies special din cuib, fie şi numai cu furculiţa, pentru nevoile fiziologice. Înainte de a depune ouăle, împing prin spărtură, şi chiar o lărgesc, pentru a arunca ultimele resturi de murdărie din anul trecut, apoi refac fanta la dimensiuni convenabile şi tapetează cuibul din nou, cu material proaspăt. Dimineţile noastre încep aşa: sub cuib am pus o tăviţă, pe care le-o curăţ sistematic cât timp durează la ele ” reamenajările interioare”, iar dacă sunt în cuib, la distanţă de un braţ jumătate, mă urmăresc fără frică şi cu un interes nedisimulat. Ce să zic, bine am ajuns şi om m-am făcut!” – Cristina Mirela Petrovici