„Ieri am intrat într-un PetSmart cu Jamais, pudelita mea. Un tip tânăr îi spunea vânzătorului că şi-a pierdut portofelul. Era amărât. Probleme cu cărţile de credit, cu permisul de conducere, foarte enervant. Eu am pierdut multe lucruri. Fiindcă sînt aiurită. N-am găsit niciodată nimic. În jurul meu toţi găseau câte ceva. Bani, inele, ceasuri, câini. Am ieşit din magazin şi am trecut strada ca să îmi iau o cafea de la Starbucks. Mă grăbeam, fiindcă semaforul îmi arata o palmă roşie care se aprindea şi stingea, iar eu ascult semafoarele orbeşte. Mi-e teamă de ele în felul în care îmi era teamă de profa de mate. Mă aşteptam să scoată un difuzor din capul lui de semafor şi să spună lumii: Cristina Snyder is jaywalking! Când am ajuns pe trotuar, Jamais a sărit ca arsă. Călcase peste ceva şi ea e extrem de fandosită. Nu îi place să îşi murdărească izmănuţele. Era un portofel mare şi pufos. Avea semnul păcii desenat pe el şi un Bob Marley foarte mic. L-am deschis şi am intrat în panică. Dacă vine poliţia şi mă întreabă ce fac eu cu portofelul altuia în mână? L-am băgat în geantă. Nuuuuuuuu! Fiindcă asta însemna că intenţionam să îl păstrez. L-am ţinut între degetul mare şi arătător, la jumătate de metru distanţă, să se vadă că nu sîntem împreună. Da. Dar aşa arătam de parcă plimbam şi căţelul şi portofelul. Am intrat în magazin şi i-am dat vânzătorului portofelul.
„Acasă” i-am povestit lui Radu ce s-a întâmplat şi l-am întrebat dacă o să vină Karma. Făcusem bine cuiva. Radu a zis că nu e sigur.
Did she come yet? m-a întrebat azi. Nu sînt sigură, dar cred că face mişto de mine.” – de Cristina Snyder
