George On My Mind
True story: am visat azi noapte că eram la un concert cu The Beatles. Cred că era chiar în Oradea. Evenimentul era de vis, anunțat ca reunirea trupei, mulțimea era mulțimită de ce se întâmpla acolo, dar pe scenă erau doar Paul și Ringo. Toți îi așteptau pe John și pe George, dar nu mai veneau și oamenii nu înțelegeau de ce. Din toată mulțimea aia, doar eu știam. Dar nu le puteam strica bucuria.
Let it be, îmi spuneam, let it be.
Era dimineața de 9 decembrie 1980 când prietenul meu, profesorul meu în ale muzicii, cel care deja de când aveam 6 ani îmi predase muzica lor, a venit extrem de abătut și mi-a spus că tocmai auzise la ”Radio Europa Liberă” că John nu mai era. Nu am simțit atunci tristețea direct, ci prin tristețea lui.
Pe 29 noiembrie 2001, cam la ora asta, tocmai ajunsesem la radio și mă pregăteam să-mi încep emisiunea. Un coleg m-a întrebat ”Ai auzit că o murit George Harrison?” Da, auzisem. ”Sper că nu vei fi afectat acum de asta”, a continuat el. ”Nu, nu voi fi”, am zâmbit eu. Până la urmă, emoțiile nu au ce căuta în radio. Intri, spui vremea, ora exactă cât mai des, pui ceva muzică și pleci acasă. Și da, repeți întruna că viața e frumoasă, sub o formă sau alta. Iar piesa asta, pe care o am în cap de dimineață, încă nu fusese scoasă atunci, a apărut după. Dar versurile le știam deja:
”Some times my life it seems like fiction
Some of the days it’s really quite serene
I’m a living proof of all life’s contradictions
One half’s going where the other half’s just been.”