O plimbare la Sapanta

Desi in fata calculatorului cea mai mare parte a timpului, si gand de vacanta inca nu, ma bucur de evadarile prietenilor mei. Astazi Cascada Sipot – Sapanta/Maramures. Nu va fi o cronica turistica, ci vor fi mai degraba cateva detalii plus fotografii oferite de Gabriela:

Se afla pe paraul Nadosa, afluent al raului Sapanta, in sectorul de defileu. Din centrul Comunei Sapanta si pana la cascada sunt 12 km. Drumul poate fi parcurs pe jos sau cu masina, desi e dificil si cere abilitati serioase. Adica nu e nevoie de 4×4 dar trebuie sa fii sofer bun ca sa nu spargi baia de ulei.

Cascada are o cadere de 10-12m. Cele mai multe fotografii de pe net nu au legatura cu cascada sau nu prezinta fotografii reale ale ei. Accesul spre ea se face pe un drum forestier ce trece printr-o padure privata unde se taie copaci intr-o „veselie”. Nici vorba de reimpadurire …

Plimbarea pana la cascada e un drum pe care-l faci insotit de tine insuti (si eventual de cineva care sa te indrume). Altfel, nici tipenie! „Pe drum nu am intalnit ore intregi nici un alt turist, doar muncitorii forestieri si cei care lucreaza din greu la cariere. Oamenii care muncesc pe munte stau in corturi din plastic, improvizate, nu au apa potabila – mi-au cerut mie – noroc ca aveam un bax de apa plata la 500 luat de la Bucuresti si am impartit, preferand sa raman eu fara apa.

Dupa ce treci de cascada drumul spre stanca Sapantei este de cam o 1 ora si jumatate de mers pe jos pe drum pietruit, greu accesibil masinilor, aproape imposibil fara 4×4 sau garda inalta.

Putini cunosc cele doua cascade din Sapanta, apoi pescuitul sportiv e interzis pe Sapanta, Sapancioara, Nadasa, Runcu, adica in amonte de Pastravaria Sapanta, totusi muncitorii pescuiesc de nevoie chiar si cu mainile goale.

Nu prea riscati sa va intalniti cu oameni (decat daca sunt la munca prin zona) dar ursii pot fi vazuti adesea; la chiote, zgomote pleaca si nu ataca (desi nu-s animale de companie si nu e indicat sa le testati curtoazia).

Fragi, mure, alune de padure din belsug pe drum, plus ciuperci.

Muzica produsa de cascada este impresionanta si fie si numai pentru asta si merita sa ajungeti in zona.

Din nefericire, omul a umplut albiile cu mizerii: tigari, cutii de bere, ambalaje de tot felul, anvelope auto, haine, etc. si la fel se intampla si la cascada.

Accesul spre cascada e semnalizat pe copaci; trebuie coborat 10m sub copaci – dificil, alunecos, neamenajat; incaltarile speciale nu sunt uneori suficiente. Urcarea este si mai grea locul fiind destul de abrupt, dar te poti prinde cu mainile de diverse ca sa cobori si sa urci: pietre, radacini de copaci, trunchiurile lor …

Aer puternic, curat, liniste, verde mult, oameni primitori, peisaje ce-ti taie respiratia. Ingrediente numai bune pentru o vacanta tihnita.

IMG_0529

IMG_0516

IMG_0477

IMG_0339

IMG_0337

IMG_0333

IMG_0332

IMG_0321

IMG_0320

IMG_0304

IMG_0302

IMG_0278

IMG_0267

IMG_0228
(photos ©Gabriela Pacea)

PS: din motive tehnice filmul cu minunea de cascada va aparea maine. Va asteptam in vizita 🙂 Din nou.

Comentati?