Am sa aleg sa nu comentez pentru ca as avea cateva de spus celor ce judeca oamenii dupa cum se imbraca sau dupa ce muncesc la un moment dat din viata lor (daca sunt norocosi sa aiba un loc de munca si nu-s catalogati drept lenesi, prosti ori mai stiu eu cum). Va invit sa cititi. Merita:
„Hai să-ți povestesc ce lecție de viață am primit eu zilele trecute. M-am mutat recent și săptămâna trecută urma să car mobila dintr-un apartament în celălalt. Am închiriat o dubă și am plătit doi oameni să ne ajute cu demontatul, remontatul și cu căratul.
La un moment dat, am rămas în casă eu și cei doi băieți. Unul dintre ei era genul ăla de meltean mediocru, ăla de te scuipă-n trafic dacă nu-i place fața ta. Absolut normal. Însă celălalt băiat era un deliciu. Era tipul ăla semi-retard pe care-l cunoaștem cu toții. Omul ăla cu multă frică de Dumnezeu, care se adresează oamenilor din jurul lui cu „șefule” sau „șerifule”. Omul ăla care umblă în pantaloni de trening, cămașă și are mereu o șurubelniță în buzunar. Se vedea clar că era o persoană care nu a făcut foarte multă școală. Că nu e ca și cum el a terminat două facultăți și-un master, dar are o pasiune din a căra mobila altor oameni. Avea în jur de 35 de ani și, din spusele lui, am înțeles că încă locuia cu maică-sa. Pe scurt, era genul de om pe care, inevitabil, îl privești cu superioritate.
Și în timp ce oamenii ăia montau un dulap, eu mi-am luat cartea și m-am apucat să citesc. Gen, fiecare cu treaba lui. Citeam „Femei”, de Bukowski. Dar la un moment dat, nea omul ăsta de care-ți ziceam, s-a dus să se spele pe mâini și s-a băgat în seama un pic cu mine. Și m-a întrebat cât dăm chirie, câte camere are apartamentul și tot felul de lucruri din astea banale. Însă ultima lui întrebare a fost:
– Ce citești acolo?
Fază la care eu abia m-am abținut din a izbucni în râs. Serios, coaie? Păi și dacă-ți spun ce citesc, nu e ca și cum tu o să ai idee ce fel de operă e și apoi ne vom face câte un ceai și vom împărți păreri în legătură cu opera. Taci dreq și du-te și montează-mi dulapul că dacă erai așa citit, probabil nu montai mobilă pentru necunoscuți. Știu, e de căcat, dar e un gând absolut uman și asta mi-a trecut mie prin cap atunci. Și nu i-am răspuns la întrebare, ci doar am ridicat cartea mai sus ca să vadă el titlul. Clipă în care el îmi spune:
– Aaa, Bukowski. Hmm, cam misogin pentru gustul meu, însă în cartea asta mi-a plăcut disfuncționalitatea relației dintre el și Lydia.
Și s-a întors la mânuit patentul. Iar atunci mi-am dat seama că de fapt, el îmi era mie superior în clipa aia pentru că el să citească putea, dar eu să-mi montez singur dulapul, nu prea.” – de Andrei Ciobanu
via Ana Naum