Din categoria: „Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume” – Gandhi.
Tot timpul cat l-am avut pe Snoopy am strans dupa el, in parculetele amenajate pentru catei sau daca mai ieseam pe strada, pe aleile din zonele in care am locuit. In ultimii lui sase ani, dupa ce ne-am mutat in Militari, aveam nevoie de un loc pentru el. Nu era nimic amenajat aici, iar un parculet era prea departe, nu din cauza distantei (pentru ca pana la urma era vorba de miscare) ci din pricina ca pana la parc trebuia sa trecem prin doua statii de autobuz, sa traversam bulevardul cu trei benzi pe sens si sa intram in turbionul statiei de metrou.
Pe langa bloc nu am vrut sa-l duc pentru ca mi-as fi luat toate reprosurile pentru mizeria lasata de altii pe alei. Asa ca am destelenit la propriu un teren plin de buruieni inalte cat mine dupa care am pus iarba, cateva floricele şi samburii de la niste visine. Oricat de bine am curatat locul de buruienile initiale tot n-am reusit sa le starpim in totalitate asa ca in afara de curatenia normala trebuiau smulse si buruienile din cand in cand. Nu este umilinta sa stringi gunoiul care-ti sta in cale. Este respect de sine. Dar am sperat si am crezut sincer ca vor participa mai multi din cei care isi aduceau de-acum cateii la joaca si de la cateva blocuri distanta; n-a fost asa. Eram doar trei-patru muieri care raneam dupa vreo douazeci de catei la care se adaugau si maidanezii (vreo sase) pe care ii intretineau cativa locatari de la blocurile din jur.
Si acum postarea care m-a inspirat sa va povestesc (dupa Ziua Mediului) cum e cu educatia si puterea exemplului. Ma bucur ca altora li s-a intamplat altfel decat mie.
„Azi sarbatorim mediul. De aceea o sa va povestesc ceva legat de asta. La blocul meu se aduna multi copii si adolescenti noaptea si canta, beau, fumeaza (blocul are o forma cu zone pitite, ca sa zic asa). Asadar, in efectul acestui comportament, exista gunoi neglijent mai tot timpul. Am fost martor cand a venit politia si i-a pus pe fuga, cand i-au certat locatarii, femeia cu curatenia, dar nimic. Vara trecuta, intr-o seara, tarzior, pe la 9 jumatate, cand ei erau stransi cobor cu un sac menajer din ala mare si in mod simplu si tacut ma apuc sa strang gunoiul. Evident ca s-a facut o liniste asurzitoare, dar eu am continuat sa culeg de pe jos sticle si pungi si pachete goale. La un moment dat am zis zambind catre ei (cam 20 de tineri): stiti, cand ies dimineata din casa, mi-e greu cu tocuri sa calc pe aici, pe mine ma deranjeaza. Si stiti, cred ca si eu am facut gunoi din asta in tinerete, asa ca abia acum il adun dupa voi, ca poate si altii l-au adunat dupa mine. Am continuat sa lucrez in tacerea mea si a lor, am lasat intr-un colt sacul cu gura desfacuta. A doua zi, curat bec pe jos, sacul plin. Si in zilele urmatoare la fel. A tinut cam 2 saptamani curatenia. Dar exemplul personal (caci aici voiam sa ajung) a functionat fin, sigur si facil. Mimetism si bunavointa – despre asta e vorba.” – Viki Dumitrache