Stiu ca ni s-a anuntat un cod galben de zapada, ca vine iarna, dar povestea acestui om bun si frumos – Despre baieti, cu dragoste – este o lectura ce-o sa va faca bine. Asadar:
Oamenii din mine – by Oana Bucur
„Primavara vine si cu nevoia de a face curatenie. Exterioara, interioara, prin minte, ungherele inimii, case, mailuri … Si cum ma aflu in plin proces, am gasit si mailul asta care dateaza de aproape un an, din seara cand am facut poze pentru Marie Claire, subsemnata plus niste baieti. Asa cum am simtit atunci sa il trimit Catalinei, fata draguta de la revista asa simt sa ii dau drumul aici cu copy/paste aproape …
Cand eram in facultate aveam un monolog dintr-o mica proza a lui Daniil Harms. Imi aduc aminte urmatoarea frantura care se potriveste momentului.
„Imi plac barbatii! E adevarat ca nici ei nu imi sunt indiferenti 🙂 🙂 🙂 !!!”
Sa zic lucruri despre Baietii Mei pe care le-am scapat poate in navala confesiunii …
In primul rand … m-au impresionat cu totii … asta aseara m-am simtit foarte norocoasa. In afara de Cosmin, obisnuit oarecum cu lumea asta, pentru nimeni nu a fost o situatiune familiara. I-am vazut altfel si am descoperit lucruri frumoase despre ei cu ocazia acestui shooting. Este un exercitiu bun asta si foarte provocator. Sa intrebi oameni dragi daca vin cu tine la revista sa faca poze si sa poarte prietenia in piept ca pe o brosa. Si ei sa vina!
Sunt genul care comunica intens prin mesaje si care nu isi schimba telefonul de teama sa nu piarda mesaje dragi de acum cativa ani. Aseara am mai adaugat cateva in arhiva – printre care se numara si al tau.
Vreau sa ma asigur de un lucru, inca de la inceput, ca nu se va intelege de niciunde ca cei 6 oameni sunt singurii barbati importanti din viata mea. Nu ar fi adevarat si ar fi si nedrept fata de multi oameni dragi la inima mea!
Adica Tata care este cel mai discret om din lume, Tata, care este sotul mamei mele, imensa si adevarata iubire a mamei mele si tatal fratelui meu. Pentru mine este nu numai singurul tata pe care il stiu. Pentru mine este Tata. Nu mi-as fi dorit un altul! Este un reper important in viata mea si simt ca ma iubeste, ca este mandru si ca se bazeaza pe mine.
Sau Bunicul. Care alaturi de Bunica mea m-a crescut si mi-a facut copilaria Poveste. Daca inchid ochii … am 8 ani si simt vantul in par si am nasul strivit de spatele bunicului si mainile inlantuite de saua bicicletei lui care ma poarta iute spre scoala. Daca inchid ochii vad cum Bunicul scoate bomboane si zahar cubic din sapca si mi le intinde zambind sau il vad intrand in camaruta noastra cu doi iezi cu stea in frunte abia veniti pe lume la care eu si fratele meu ne uitam fascinati. Bunicul ne adusese „capra cu 3 iezi” in casa!!! Bunicul e cel care facea mereu ca Povestea sa fie reala. Bunicul care are fata brazdata de obuz si care poarta, amintire – cum glumeste el – o schija in piept, „Nu am scos-o tataie, nu ma deranjeaza, e sudata in carnea mea” … Bunicul cu ochii incredibil de albastri. Bunicul care isi lustruieste o data la doua zile ceasul de la tatal lui. Bunicul care spunea razand, incercand sa mascheze imensa tristete, povesti amuzante din Siberia unde si-a lasat 7 ani ai tineretii, prizonier intr-o mina de carbuni. Bunicul care ne gadila pana la lesin, Bunicul care ne facea fasole cu jumari pe plita si care ne tragea cu sania si care ne povestea Ivan Turbinca si aventurile lui Sveik pe jumatate in ruseste. Bunicul pe care l-am vazut plangand prima data in decembrie ’89 … Bunicul, adica Copilaria mea.
Sau Mircea Drimbareanu. Actor. Iubitul meu intr-o vreme … in familia caruia am reinvatat sensul cuvintelor: sarbatoare, prietenie, snitzel vienez, omenie, bucurie, forta legaturii unice a rudelor de sange, cozonac cu mac … Cunoscandu-l pe el, a intrat in viata mea o doamna foarte vie, desteapta, culta, sensibila, cu un dar innascut al retoricii si cu un teribil simt al umorului si pe deasupra autoarea celebrilor cozonaci cu mac – mama lui. Prietena adanc instalata in inima mea pentru de-a pururea.
Sau Dudu. Curcanul. Pe care l-am adus in Bucuresti la un casting si pe care dupa filmare l-am luat de tot in Bucuresti in echipa noastra. Si care, desi e acum „de la televizor” este la fel de modest, normal si cuminte ca atunci cand l-am cunoscut. Ador sa il tachinez doar pentru a-l auzi cum imi zice „proasto”. Prietenul meu drag Claudiu Maier.
Sau Nasul. Sau primul meu prieten care graseia si care semana cu Benicio del Torro, sau baiatul care m-a imbogatit cu Joi – cockerul meu, sau dl. Lefter, profesorul pentru care am invatat tot manualul de biologie sau Max, caruia ii datorez interviul pentru jobul meu care mi-a adus atatea satisfactii.
Ar fi apoi toti cei langa care am mers sau pe care i-am gasit pe cate un drum si care sunt vii in memoria mea afectiva. Toti dragii mei care se stiu. Pe care am norocul si privilegiul sa ii fi cunoscut si pe care ii privesc in ochi si simt nevoia sa ii sun nu numai de ziua lor sau de sarbatorile legale. Eu nu m-am suparat cu oameni incat sa simt nevoia sa ma mut de cealalta parte a pamantului ca sa nu ii mai vad. A fost sa fie asa: sa intalnesc oameni frumosi care m-au insotit in viata cu adevar si prietenie. Ai mei, gasca mea.
Acum cronologic despre cei 6…
Prima data l-am cunoscut pe Silviu Octav. Adica pe Mircea. Fratele meu. Baietelul buflei care vroia musai tooot ca al meu cand era mic, blondul care „ne adormea” pe mine si pe bunica la pranz si care apoi invada strada pe bicla, murdar, in slip si cizme de guma rosii, este acum pompier la descarcerare si scoate oameni din masini strivite si urca pe cladiri in flacari si parca vorbesc despre un film si zau sunt tare mandra de el. Eram sora mai mare si incet incet el e fratele mare, mai mare. Intamplator sau nu, masina preferata a fiului meu este o masina de pompieri 🙂 !
George. Mai bine zis Geo. Asa exista in mine, in memoria telefonului, in exprimare cand povestesc despre el. Geo – adica adolescenta, adica Buzau, adica Bucuresti, adica Radio Media Buzau, adica emisiunea Poesis, adica Frunze rupte din marul din fata ferestrei mele si pitulate in buzunar – cadou, adica eu scotand capul in lume, adica inceputul tranzitiei de la oana mica la oana mare. O parte importanta din mine si care a contribuit la ce si cum sunt acum. Barbatul care mi-a incurajat exprimarea sensibilitatii pe care o resimteam ca pe un handicap. Omul care cateodata a mers pentru mine si de langa care am plecat ca sa invat sa merg singura. Omul in ochii caruia vad (verbul este pus la prezent pentru adevar, nu de dragul exprimarii) intotdeauna ca e mandru de mine!
Marius. Marus. Sotul meu. Imi place sa ma aud spund asta! Omul meu de acum. Sau cum il prezint deseori: Iubitul meu! Marius, iarasi intamplator sau nu :), pompierul inimii mele – am prins drag de el la o filmare unde se imbracase in pompier. Omul cu care lucrez, desi asta e uneori imposibil, locuiesc, ma plimb prin lume, langa care m-am asezat cu emotie, prietenie, speranta, admiratie. Omul langa care am devenit sotie si care m-a rapit de la starea civila intr-o masina veche rosie decapotabila pe care scrisese proaspat casatoriti si pe care o umpluse de flori si de care atarnase traditionala cratita si o matura. Omul care e cel mai neinspirat in a-mi face cadouri. Omul care m-a dus prima data la carting. Omul cu care am inconjurat piramidele. Omul cu care ma intalnesc des pe taramul aspru al orgoliului. Omul cu care ma cert rau de tot. Si langa care am tacut in Capela Sixtina. Si langa care incerc minunea de a fi parinte. Omul care se pricepe sa ma faca sa plang si de care vreau sa ma despart cel putin o data pe saptamana. Omul care are rabdare cu mine. Omul care incearca sa ma iubeasca asa cum am eu nevoie. Omul despre care Doctorul Rica, prietenul meu bun zice: „E tare tipul, ii place riscul. Te-a luat pe tine!”
Cosmin. Este „cantautorul”. Il stiu din facultate. Il vedeam pe hol, era sau facea pe simpaticul? nu-mi mai aduc aminte … Vorbea mereu in italiana. Facea filme cu pitici care suspinau fericire. Filmul a devanit videoclip. L-am revazut peste o vreme la Saga. Era foarte prezent pe televizor, piesa lor cu fericirea se dadea in nestire.
Avem cateva zeci de reclame impreuna. Este in continuare Tapinar, anti sfantul valentin si are cea mai frumoasa iubita din lume. Inca vorbeste in italiana. Ma intreaba cu ce sa se imbrace la emisiuni si mi-a dat interdictie la concertele lui. Ma duc la Madona 🙂 !
Razvan Vasilescu are cele mai tari tricouri si cei mai cool salvari din lume. Poseda bun simt, talent si creativitate – rar impreuna prezente intr-un singur om. Roseste. Aici ne asemanam. El nu iti devine drag, iti este drag deja din primele secunde de conversatie. L-am vazut cum a transformat o haina pe un om in cateva minute. Are barca. Merge la Portita. E si profesor. Mi-a creat rochia de mireasa avand ca reper o foaie printata si … fara nici o proba! Ma las dezbracata si imbracata de el fara sa clipesc!
Toma este dovada ca visele devin realitate. Gatuita de emotie si cu multe si nedefinite simtiri si sentimente am intrat intr-o sala de neonatalogie, am facut cativa pasi si m-am oprit cautandu-mi pruncul cu privirea nauca si fara ochelari. Asistenta m-a intrebat ce numar caut?!? si pentru ca in mirarea mea nu articulam vreun raspuns, din doi pasi mi-a verificat bratul stang pe care aveam un soi de bratara de existenta careia nici nu stiam si pe care era scris numarul 26. „Sunteti chiar in fata lui!” mi-a zis razand. Stateam exact in fata lui Toma, locatarul discret si foarte cumsecade al burticii mele. Am coborat incet privirea catre patut si asa ne-am cunoscut pe asta lume. Stii expresia „a trecut un inger”? care defineste tacerea urmatoare unei marturisiri sau lacrima unei bucurii atat de mari ca nu o poti duce, a unei dureri care te muteste sau momentul anterior inspiratiei … Ma pregatisem atata pentru intalnire … nu am putut vorbi, nu m-am putut misca, am simtit o cum imi aluneca o lacrima si inima bate sa iasa din casuta ei si pot sa jur ca pentru cateva secunde am auzit clar doar suflul numarului 26. Baietelul meu. Cineva mi l-a pus in brate. Era cat un pisoias. Numele de Toma parea o gluma … asa ca primele zile l-a chemat Piscotel! Cum m-a transformat intalnirea asta? Am inceput sa invat sa fiu mamica! Scriu si sterg si scriu … E greu sa potrivesc cuvintele cand vorbesc despre Toma. Ai mai auzit asta, nu sunt originala: este cel mai important om din viata mea. Vreau sa fiu buna, frumoasa, desteapta. Vreau sa invat sa il cresc. Vreau sa imbatranesc frumos si sa nu devin baba teribila. Stiu inca un sens al cuvantului MAMA si brusc o aud mai bine si mai clar pe Mama mea. Tot brusc imi sunt dragi toate celelalte mame …
Ma uit la nisip cu pofta de a-l simti in palme, mi se face pofta de lapte si-mi vine sa incerc toboganele, am redescoperit gustul de mere rase cu biscuit si orezul cu lapte. Stii ca baloanele de sapun aduc zambete pe fata oricui? Toate cele ce le simt din nou le datorez lui Toma. Este cea mai cool senzatie din lume sa fii parinte! Nimeni nu se uita la mine cum o face fiul meu, fara suparare, nimeni nu m-a facut vreodata mai fericita! Am 33 de ani si cel mai bun lucru al unei zile poate fi faptul simplu de a ma fi plimbat cu fiul meu de mana. Si crede-ma nu e deloc putin. O sa iti aduci sigur aminte de ce ti-am spus cand puiul tau se va agata de tine.
S-au intamplat multe demne de pastrat in sertare la sedinta foto de ieri. Pentru mine cel mai emotionant a fost sa il vad pe Toma alergand dupa Paco, cainele lui Alex Galmeanu, strigand intr-una Tida Apaaaaa, tinandu-l cu o mana de coada in timp ce cu cealalta incerca sa ii dea sa bea dintr-o sticla. Zambesc deja la gandul amintirii de peste ani!”