Google obisnuieste ca la fiecare sarbatoare sau zi ce aniverseaza un eveniment anume sa adapteze foarte cunoscutul sau logo cu unul care sa reprezinte ziua respectiva. Ieri a sarbatorit Ziua Muncii.
Unul din cele mai interesante a fost la un moment dat, cand in loc de „Google” era un cod de bare. Asta pentru ca era aniversarea unor ani (astazi peste 60) de la aparitia acestei inventii.
Acordat inventatorilor americani Norman Joseph Woodland şi Bernard Silver la trei ani după ce a fost depus, brevetul numarul 2612994 a fost pentru un model de cercuri concentrice mai degraba decat setul de linii drepte folosit astazi.
Cercetarile lor au inceput in 1948, dupa ce Bernard Silver, absolvent al Institutului de Tehnologie Drexel din Philadelphia, a auzit un sef al unui lant de magazine alimentare locale solicitind unui decan al institutului sa proiecteze un sistem pentru citirea automata a datelor produselor.
Cei doi, Norman Joseph Woodland si Bernard Silver, unul absolvent iar celalalt profesor la Drexel, au incercat intai folosind modele de cerneala ce urmau sa straluceasca in lumina ultravioleta, insa metoda s-a dovedit a fi prea costisitoare si nesigura. Norman Joseph Woodland a venit apoi cu codul de bare liniar, iar mai tarziu a inlocuit liniile cu cercuri astfel incat acestea sa poata fi scanate din orice unghi. Perechea a brevetat designul „ochiului de taur” anul urmator.
Codul de bare a fost intai in teste in 1966, iar in 1970 a inceput a fi folosit in format UPC (codul universal de produs) in forma pe care o cunoastem astazi si stabilit a fi un standard. Primul produs etichetat UPC si scanat de catre un cititor a fost un pachet de guma de mestecat Wrigley’s, la un magazin alimentar în Troy, Ohio, în 1974.
Niciunul dintre inventatori nu s-a imbogatit de pe urma ideii pentru ca au vandut patentul in 1952 pentru o suma modesta inainte de a fi comercializat. Bernard Silver nici macar nu a mai putut fi martorul succesului inregistrat pentru ca a murit intr-un accident de masina in 1962.
ferdinand
- Edit
Raspunsul la primul meu post a fost exact cum trebuie: dragut, chiar usor entuziast, ferm in substanta, serios, incurajator, fara insa a lasa loc de interpretari nepotrivite, ton autoritar deghizat cu sensibilitate de abilitati sociale ce par astazi pierdute, ce mai la deal la vale: oameni de lume in toata regula :).
Incurajat simtindu-ma in timiditatea mea, indraznesc asadar a doua oara sa ma starnesc: citesc si eu, ca si tine dupa cum se vede, add-urile de pe Google, inclusiv cel codul de bare. In ultima vreme recunosc ca am accesat aproape toate linkurile din pagina de cautare. Si asta in urma unui eveniment de acum vreo jumatate de an, pe care vreau sa ti-l relatez si sa mai trag si o concluzie de pe urma lui! Mai exact, acum vreo sase/opt luni Google a aniversat, succint si la obiect (3×10 cm), o pictorita putin cunoscuta, ca si 99.99% din pictorite de altfel (exceptie cea intruchipata de Salma, poate, in filmul ala frumos, stii tu…). Personajul in cauza, reprezentanta unui celebru curent in domeniu, intre cele 2 secole, 20 si 19, ca sa fiu exact. Putin importante detaliile, important rezultatul: 1 ora de cautare de pagini de internet de specialitate si arhive cu imagini, urmata de procurare 1 bucata album personal cu subiectul in cauza. Pe cuvant ca m-am simtit iluminat, trezit la cultura cea mare, descoperind orgolios ceea ce multa lume pare a ignora (femeile in pictura), uneori cu bun motiv, de cele mai multe ori insa din lipsa de informatie, de timp sau, ca sa fim draguti, din motive care tin de accesibilitatea subiectului: nu ti-a dat nimeni un pliant (de preferinta flyer) pe strada, care sa-ti vorbeasca despre asta. M-am simtit ca la biblioteca pentru toti, daca iti amintesti de colectie. Nu neaparat ca in fata colectiei publicate dupa razboi ci poate ca in fata primei editii, interbelice, cu scop manifest de a trezi masele din adormire. Cred ca M. Sebastian vorbeste despre asta intr-unul din romanele sale cu o scena induiosatoare – invatatorul de scoala rurala vanzand volume cu antici sau francezi de vaza pentru a strange in manunchi prea putin valoroase volume din BPT, simbol al transhumantei intelectuale, de la opinca inspre mai sus. Concluzie: mai avem cu totii o sansa! Tot ce ne mai trebuie este un dram de curiozitate. Daca nesfarsitele reforme ale invatamantului romanesc ar avea ca efect secundar doar inculcarea morbului cautarii in tinerele vlastare (internet able otherwise) si ar fi si asta un pas inainte. Am putea transfera linistiti bugetul destinat editarii celui de al n-lea manual alternativ catre raspandirea broadband-ului la sate sau catre subventii pentru internet cafe-uri la caminul cultural, parental control included. Avand in vedere multitudinea de subiecte disponibile pe internet, nu ne-ar mai fi frica de profesori incompetenti sau de sali de clasa fara icoane in locul unde mai ieri trona portretul celui cu sinistra sotie! Am intra cu mic cu mare, direct si brutal, in era digitala, modeland forme, asteptand continuturi, la 100 mbps :). Bref: salut ideea si autorul cerandu-mi iertare pentru intruziune si digresiune. De vina este el, vinul, rosu, aspru, de liban, vallee de la bekaa, 2004. Consumati cu moderatie!
Lucia Reich
- Edit
Si autorul 😀 te saluta cu placere! Si hai sa facem o intelegere: chiar ma bucur cand am ocazia intalnirii unor oameni ca tine, asa ca feel free sa asterni cu ajutorul tastelor orice iti inspira subiectul ales de mine (mai ales ca ne intersectam pe aceleasi site-uri din cate inteleg). Si don’t be shy anymore, macar aici! Te apara anonimatul lui „ferdinand”, deci nu te sfii. Mie-mi face placere sa te citesc, chiar recunosc ca mai invat cate ceva de la tine, iar la mine curiozitatea este o stare de permanenta. Asadar astept cu interes urmatorul comentariu al tau, frematand si incercand sa anticipez ce subiect iti va mai declansa un nou declick.