acum când primăvara e deja un surâs vinovat şi lumina coboară în stradă pe trotuare cuprinsă de o teamă naivă îmi aduc aminte de ei:
bătrânul ceasornicar şi imponderabila Castaniela
trăia cândva într-o poveste prea nobilă, tristă şi desigur concretă
o demoazelă aleasă maronie sprinţară pe numele ei Castaniela; trăia ce trăia apoi ca din greşeală cobora tandru geana şi înfiorată cânta cam aşa:
unde-s pădurile de zahăr brun şi iarmaroacele de altădată? unde-s cărnoasele fructe uitate până târziu la fereastră? sorocul e aici şi ceasul oprit e din viaţă. lumina e mută. cine pe cine acum mai răsfaţă?
cânta cu voce prea tare, cânta până hăt înspre lună, cânta de nebună.
tot în aceeaşi poveste prea nobilă, tristă şi desigur concretă
mai trăia câteodată şi un bătrân (dar aprig) ceasornicar. în atelierul său timpul dormea ascuns prin sertare bizare. cobora de-acolo uneori doar cât să privească peste garduri sălbatice, prin curţi părăsite, prin cotloane stinghere unde îşi purtau somnul îngeri hazlii, adormiţi prin borcane cu miere. să privească – vă spun – şi să caute ore, minute şi clipe numai bune de prins în ceasornice mult prea grăbite.
şi pentru că tot trăiau în aceeaşi poveste prea nobilă tristă şi desigur concretă s-au hotărât să cânte-mpreună cu voce prea tare până spre lună cu voce nebună:
uite pădurile de zahăr brun, uite iarmarocul de-amiază, uite cărnoasele fructe cum strălucesc la fereastră fără de teamă;
sorocul e aici nu-i nimeni nebun; sorocul e aici şi ceasurile toate-s doar fum; nu-i mută lumina, ea pe noi ne răsfaţă …
(trebuie cu siguranţă să ai timpul viu înaintea ochilor ca să poţi vorbi despre el. să îţi baţi singur cuie în palme şi să te aşezi pe cruce liniştit. nu te va coborî nimeni de acolo. nimeni nu îţi va şterge cu pletele sale oboseala ce-ţi picură din rănile pe care singur ţi le-ai făcut. nici sângele care curge năvalnic din trupul odată prea tânăr şi mult prea curat. poate doar dimineaţa în care te vei privi cum dormi pe acoperişul ultimei case albe din cele 1000 de case care ţi-au fost dăruite la naştere. poate doar larma lumii rotind la nesfârşit un glob de plastic sau poate de foc. poate doar povestea bătrânului ceasornicar şi a imponderabilei Castaniela.
povestea bătrânului ceasornicar şi a imponderabilei Castaniela – de dana banu