Secunde ce ţi se lipesc de suflet:
„(…) Privim în mulțime, găsim de sus priviri plecate, ridicate. Zâmbete cu durere-n colțuri afișate. Vedem doar ce știm ~ multul tinde să fie în spate. Poate de-aceea când pe față nu se vede, nu se crede, spatele se-ntoarce cu speranță. Zilnic mințim și ne mințim, e un facil instinct de supraviețuire. Ne spunem povești de adormit gânduri, gânduri de amorțit dureri, surâsuri de înecat lacrimi. Se citește tragic. Să spui pe nume unei drame, al alteia decât a tale, e o prezumție de vinovăție menită să-ți arate ție că ce gândești e un real, când, de fapt, simțul e arealul acelui adevăr. Al acelui adevăr din spate. Sigur singur. (…)” – Alexandra Cel Mare-Irimie (photo © Adrienne)
