„Asta nu-i o poveste de dragoste. E o poveste de vara… pentru ca intotdeauna vara trece. Dragostea uneori ramane. Va fi prin urmare, o poveste scurta ca vara:
Un barbat trecea pe drum spunand poezii de dragoste… Nu vibra nici padurea, nu-l ingana nici izvorul, nici codrii nu frematau. Dragostea din poezii nu-i era dragostea, insa ii tinea lui si altora de foame de dragoste. Intr-o amiaza s-a oprit la marginea unui lan de floare de soare. S-a oprit din acelasi motiv al fiintei cautatorilor de aur: sa se bucure de galbenul din floare, de luciul din soare… Cand vrei sa intelegi dragostea, opreste-te langa un lan de floare de soare! Aceasta e dragoste mare: a florilor de aur pentru soare. Intreg lanul isi intorcea sufletul dupa mersul celui de aur. Fiecare floare radia aur in petale pentru domnul lor…
Cam asta ar fi fost povestea daca uneia dintre milioanele de flori nu i-ar fi intrat in ochi o aschie de gand dintr-una din poeziile barbatului. Plecand privirea ca sa-si cada lacrima a dat cu ochii de barbat si nu si-a mai mutat-o. El a inteles ca marea dragoste se intampla atunci cand dintr-un milion de flori de soare, dintr-un motiv de poezie, una dintre ele isi muta privirea din soare, in sufletul tau, si ramane sufletul tau, si devii soarele ei…” – Emilian Eli Pintea