Incerc sa fac lumea un loc mai bun. Numai pentru cuvintele astea si omuletul acesta merita sprijinul tuturor celor care o pot face.
Sport in scop caritabil s-a mai facut si se va mai face. S-a inotat, s-a alergat, s-a jucat fotbal, ori s-au facut fel si fel de actiuni pentru strangerea unor bani care sa slujeasca unei cauze. Dar ceea ce face Veronica pentru Inima Copiilor nu s-a mai facut. Adica a mai alergat Paul Dicu la Marathon de Sable pentru aceeasi Inima Copiilor (si nu vreau sa-i minimizez niciun pic meritele lui) dar Paul este de-o viata sportiv. Alearga la maraton de o groaza de ani, e antrenat, e puternic, e barbat. Veronica este o diafana zi de primavara: vesela, fina, delicata, cu inima la vedere si la propriu si la figurat.
Ei bine, ceea ce face fata asta cu caracteristici de printesa (cine o cunoaste stie foarte bine ce vreau sa spun) este nu doar unicat ci si extrem de curajos. Imaginati-va ca ati pleca de la capatul A1 si v-ati duce la Pitesti pe jos. In patru zile. Ei, faceti asta de aproape 9 ori consecutiv. Zi de zi cate 25 de km. Singur. Fara nimeni care sa va stranga pe dupa umeri si sa va spuna „Hai, ca poti!, Hai, ca nu-i chiar asa de greu!, Hai, ca la finalul zilei iti fac eu un masaj la picioare!” Nu mai vorbesc despre faptul ca drumul si urca, dar si coboara, trece si prin paduri, este pe carari batatorite dar si pe pietris. Ce vreau sa spun e ca nu e un drum ca-n palma si fiecare pas, mai ales cand incepi sa obosesti, este tot mai greu de facut. Si totate astea cu rucsacul la spate. O fi el ergonomic dar tricoul, rochia, sandalele, aparatul foto, apa, periuta de dinti, sosetele nu-s chiar fulgi, si adunate sunt din ce in ce mai grele peste 4 zile, peste 8 zile … peste 20. Ea le va avea in spate 33 de zile, 880 de km.
Ieri, ziua 2 a fost asa:
„- Ce-i, Veronica? Te dor picioarele? S-au făcut bășici?, mă întreabă Maria, proprietara albuergue-ului în care înnoptez în seara asta, văzându-mă pășind ca o gazelă delicată.
– Da, zic.
– Hai, du-te să faci un duș și apoi hai la mine, te rezolv eu, continuă cu multă fermitate.
Maria e o femeie foarte puternică și îmi place de ea (de la primul „hola”), deși locul e mic și mai puțin fain decât cel de ieri. Ea compensează lipsurile. Nu-mi cere bani pe prosop (1,5 euro); îmi spune că sunt simpatică și nu vrea. Când mă vede că ies din albergue, la plimbare, mă strigă: Veronica, Veronica, ven por aqui! Mă duc, spășită, îmi pot imagina ce mă așteaptă. Mă pune să-i arăt picioarele și fără să stea la discuții cu mine scoate betadină, fașă sterila, un ac și ață. Va scutesc de detalii, haha, cert e că la una din ele am început să plâng.
– Solo por amor puedes llorar así, Veronica. Doar pentru iubire ai voie sa plângi așa.
– Pero no para un hombre, por amor, entiendes?
– Entiendo, Maria, entiendo, îi răspund și știu că s-a făcut de neuitat în câteva cuvinte.”
Ce-ar fi sa-i fim alaturi cu (macar) cate 1 leu/zi si un gand bun pe minuni.ro sau pe pagina ei de Facebook? Fiecare din noi, timp de 33 de zile sa-i cumparam Veronicai pasii. Pentru Inima Copiilor. Aici. 1 Leu pe zi, pentru 33 de zile. Atat. Sau daca vreti, si puteti, chiar si mai mult. Toti pasii ei 🙂
Cateva vorbe despre Veronica si motivul pentru care face aceasta calatorie cititi in continuare:
Eu sunt Veronica Soare și încerc sa fac lumea un loc mai bun. De un an și jumătate mă joc în proiectul minuni.ro strângând fonduri pentru diferite cauze, în evenimente și întâmplări organizate de mine. Acum, însă, am pornit în cea mai măreață dintre poveștile mele de pana acum: #MinuniPeCamino
Vreau sa străbat Camino de Santiago. 880 km în 33 de zile. Voi porni de la poalele Pirineilor, dintr-un orășel francez aflat la granița cu Spania și voi parcurge peninsula Iberica de la est la vest, pe jos, până în Santiago de Compostella, unde voi primi certificatul de pelerin, ș-apoi încă 88 de km pana la Finisterre, la Atlantic, locul despre care se spunea că e căpătul lumii atunci când se credea ca pământul e plat.
Călătoria aceasta nu e doar un drum personal. Scopul meu este strângerea de fonduri pentru Inima Copiilor, asociație care de zece ani ajuta copii cu malformații la inima și care, în 2013, a inaugurat cea mai modernă secție de Terapie Intensivă pentru nou-născuți din Europa de Est.
Vreau ca de-alungul drumului meu să spun povești în cuvinte și fotografii, să îi fac pe oameni părtași la ceea ce trăiesc dăruindu-le bucăți din tot ce întâlnesc. Oameni, locuri, întâmplări.
Iar daca vreti sa cititi despre oameni, locuri si povesti intalnite in drumul ei, pagina de FB este cea mai indicata: minunipecamino_ziua1
Buen Camino, Veronica!
