Azi o saptamana si trei ani de cand eu si Snoopy ne-am despartit. Sper ca ne vom reintalni cumva, candva. Cine-a avut o prietenie lunga – cat o viata de catel – cu prietenul cel mai bun al omului stie cum e viata cu un catel batran si cum e sa tratezi un catel batran. Vorbesc despre consumul emotional de ambele parti, despre cum te doare sufletul ca nu poti face mai mult, ceva, ORICE! ca el sa nu se mai chinuie, despre demnitatea cu care isi poarta un catel lupta cu boala…
Cand Snoopy a picat prima data si nu s-a mai putut ridica am aflat ca din cauza bolii, respectiv a presiunii pe care o puneau organele marite excesiv pe coloana lui, un nerv era prins intre doua vertebre dintre care discul sarise. M-am gandit ca, educat si demn cum era, nu va face vreodata in pampers ori pe covorase absorbante.
Asadar, avea nevoie neaparat sa iasa afara, dar cum bateriile-i interioare nu-l mai tineau foarte mult ma gandisem la un gen de carut cu care sa-l duc fix pana la parculetul unde isi facea plimbarea si celelalte, sa miroasa, sa se miste si cand cerea acasa doar sa-l asez in carut si sa-i economisesc astfel resursele de energie. Din pacate nu am mai ajuns pana acolo pentru ca Snoopy s-a stins in somn, pe 2 Iunie, in urma unui infarct. Intr-un fel poate a fost mai bine asa, pentru ca nu a stiut ca moare deci nu s-a chinuit, nu s-a panicat. Apoi, a murit in bratele mele si stia ca-l iubesc si-l voi iubi toata viata mea. Cam asta fac iubitorii de catei pentru prietenii lor si veti vedea si in filmuletul urmator:
Un catel in varsta de 16 ani ce – spune cel ce a postat filmuletul – o duce destul de bine, si un stapan iubitor ce incearca sa nu-l priveze pe catel de bucuria socializarii. Oamenii iubitori gasesc intotdeauna solutii. Admirabil! Musica: „Easy Lemon” – Kevin MacLeod.