Eu il stiu de pe Facebook. Pe el. Pe barbatul de 6 ani. M-am indragostit de ochii lui de husky si de veselia ce mi-o deseneaza in suflet de fiecare data cand il vad ori ii aflu intamplarile din povestiri. L-am descoperit si urmarit cum creste din povestile inimii sale mai mari: Oana. Mama. Si pentru ca am considerat ca e pacat sa se piarda clipe ca cea descrisa mai jos, i-am furat Oanei postarea si am adus-o aici. Nu e prima, cred ca au mai fost vreo doua. Si-o sa mai fur. Promit.
„Pe tipul asta il stiu din visul meu.
Adica il stiu … nu mi l-am putut imagina niciodata.
Nu m-am gandit ca o sa fie nicicum.
M-am rugat sa fie sanatos si am vrut sa fie vesel. Neaparat vesel. Are 10 degete? – am intrebat imediat ce s-a nascut … A fost singura mea temere de bortoasa.
L-a chemat „burtica” … pe toate ecografiile. Pana cu vreo luna inainte sa vie … cand i-am zis de proba Toma. A sunat atat de raspicat, atat de hotarat, atat de barbateste incat asta i-a fost numele.
Au trecut 6 ani de atunci. 6 ani plini de hohote de ras, de zambete, mustaceli, uimiri, 6 ani plini de invataminte, de prosteala ghiduseala, ani de descoperiri, ani cu lacrimi de fericire, ani cu spaime de parinte, ani pe care nu i-as da nimanui. Cei mai importanti ani din toata viata mea.
Astazi am sarbatorit anii astia … si cand animatorul petrecerii a spus: „o sa faci 16, 26, 46, 106 ani … dar numai o data faci 6 ani, strange pumnisorii si pune-ti o dorinta si sufla…” mi-au dat lacrimile si am vrut sa opresc … Timpul.
Iubiti-va.
Azi, maine, poimaine. pana totdeauna.” – text si fotografie: Oana Bucur
