Singuratatea bunicilor
Atenția și afecțiunea sunt pentru suflet asa cum aerul pe care îl respirăm este pentru sănătatea corpului. În ultimele decenii a apărut o generație a părinților fără copii prezenți în preajma lor, asta ca urmare a unei „politici” de independență și autonomie duse la extrem, ceea ce are un impact negativ asupra mijloacelor de existență ale întregii familii. Sunt numiti in occident orfanii vârstnici.
Calitatea unei societăți, a unei civilizații, este dată (și) de modul în care aceasta își tratează persoanele în vârstă și de locul pe care-l dă acestora în viața comunității. Milioane de oameni în vârstă din întreaga lume petrec săptămâni și chiar luni fără să vorbească cu nimeni. Sunt profund însingurați. Atunci când o cultură nu are loc pentru seniorii ei și nu le folosește înțelepciunea și darurile lor, ea este sărăcită.
La noi e cu totul altă poveste – bătrânii noștri reînvață să aibă grijă de copii mici, să facă teme care îi depășesc …
Laura Stewart a avut sensibilitatea de a traduce toată tristețea și suferința cu care se confruntă oamenii vârstnici, singuratatea lor, în filmul de mai jos. Ce reprezintă exact blob-ul este neclar – poate că este o proiecție a lui însuși sau a unui copil rău care acum a crescut. Poate este amintirea soției sale decedate sau a unei alte persoane. Orice ar reprezenta blob-ul, acesta se manifestă ca un gol grav în viața omului, ceva ce nu mai există. Transformarea blob-ului de la gri la culoare cred că ne aduce în punctul în care compania și relația sunt ceea ce ne-am dorit, ca și cum am trăi viețile noastre în culori. Noi nu suntem în stare să fim singuri. Urmariți-l: