Adios, 2018! Nu lăsa ușa să te lovească în fund când pleci!
Anul asta parca au innebunit cu pocnitorile. Nu stiu cum v-a fost voua dar mie mi-a sarit inima din loc de vreo cateva ori si le-am urat sa-i prind si sa le bag pocnitorile alea fix in chiloti. Si sa le bubuie acolo pana s-or satura de pocnit. Si in afara de zgomot, mirosul … Oh, mirosul ala insuportabil de fosfor ars! Si amintirile mi-o iau razna …
Intr-o noapte de ajun de an nou, pe la 8, inainte ca nebunia cu artificiile sa umple de fum si mai ales de zgomot strazile, am scos cainele la o plimbare lunga prin imprejurimile casei. Strazile, reci si mai ales goale. Numai bune pentru o plimbare. Mai toata lumea se pregateste in acest timp pentru a pleca la petrecerea de Revelion, pentru a primi in vizita prieteni/familie sau pur si simplu pregateste masa si o sticla de sampanie pentru o noapte in doi.
Ferestrele magazinelor sunt inca garnisite cu ornamente de Craciun desi cele mai multe magazine au trecut deja pregatirea pentru promotiile lunii Ianuarie. Cum totul pare sa se execute fara perdea (si la propriu si la figurat, luandu-ne placerea trasului cu ochiul) poti vedea de-afara tot deranjul, mizeria si nebunia ce acompaniaza intotdeauna perioada promotiilor. Tejghele cu haine împrăștiate, stive de umerase din plastic langa casa de marcat, agitatie …
Drumul nostru spre parcul preferat trece pe langa un supermarket ce are toate luminile aprinse. Este totul atat de stralucitor incat trotuarul cladirii este luminat intens fara ajutorul luminilor stradale. In interior o femeie sterge incet podeaua cu mopul. Miscarile ei au aceeasi ritmicitate si coregrafie cu a taranului ce coseste iarba. Ma face sa zambesc si ridic telefonul sa-i fac slow-motion chiar in momentul in care isi ridica si ea ochii din podea si ma vede. Ne privim una pe cealalta si imi vine spontan pe buze un „La multi ani!” Zambeste pentru o secunda dupa care arunca o mana in aer ca si cum ar spune ca nu intelege. Deschid gura sa-i repet dar inainte de a apuca sa articulez vreun cuvant se-aude un bubuit puternic undeva aproape.
Tresar si ma-ntorc spre directia din care vine zgomotul. Nu se vede nimeni. Probabil vreun „istet” a aruncat-o de la balcon distrandu-se acum de isprava facuta. Bietul catel incepe sa latre. Nici el nu suporta zgomotele puternice. Femeia din magazin se incrunta si se intoarce cu spatele la mine luandu-ma drept vreo ciudata. Pare sa nu fi auzit bubuitura. Pierderea ei, o faceam vedeta! 🙂 Ridic din umeri, il trag pe Snoopy de lesa si ne continuam turneul „La revedere anule vechi!” din cartier. O pala de vant aduce brusc un miros inecacios, puternic de pocnitori.