Perioada asta a anului la mine in suflet e atelier de magie. Este ziua fratelui meu, a nepotului meu – nascut chiar in ajunul Craciunului, este cea mai plina de emotii faine luna. Ador sa ma gandesc la mici surprize pentru cei dragi. Sa caut si sa cumpar cadouri, sa impodobesc bradul, sa gatesc rasfaturi, … de-astea.
Dar anul acesta ceva mi-a amarat sufletul. Ar fi trebuit sa nu dau atentie, sa nu-mi pese. Dar …
De cateva luni m-am apucat de creat globuri. Aveam nevoie sa imi potolesc demonii, sa balansez prea multele cifre (cu care ma lupt zi de zi) cu ceva mai creativ. Slava Cerului ca nu traiesc din asta! Si chiar daca as fi trait din crearea de emotii sunt destui altii care s-au bucurat si se vor mai bucura de emotiile mesterite de mine. Dar nu am putut sa nu ma simt ranita de faptul ca magia lucrului de mână (despre care scria si Lili Sumanaru intr-o postare de-acum cateva zile) e admirata doar la nivel verbal. Cand vine vorba de cumparat, al nostru roman ar prefera sa plateasca tot atat cat dai pe o chinezarie facuta pe genunchi pe vapor.
Am sa continui sa creez emotii, sa impart emotii si sa apreciez emotiile ce-mi apar in drum. Atata stiu sa fac.
„Mulți mă întrebați de ce prefer să lucrez manual fiecare obiect în parte, de ce încă pirogravez când laserul câștigă tot mai mult teren. Vedeți voi, lucrul de mână spune povești. Poveștile omului care-l creează; care pune suflet în fiecare linie arsă, în fiecare strop de culoare așezat la locul lui. Energia pe care o are omul care lucrează obiectul este absorbită de bucata aia de lemn sau de pânză pe care o are în față, prinzând astfel viață. Este timp oferit cuiva. Este, dacă vreți, fotografie pe film sau pâinea coaptă în cuptorul bunicii. O piesă cântată live, cu band în spate. Este, pe scurt, EMOȚIE.” – Lili Sumanaru