In jurul vostru

Priviti in jurul vostru. Uitati-va cum functioneaza si interactioneaza oamenii unii cu altii. Cand merg pe strada. Cand trec unii pe langa altii si-si fac loc cu coatele si cu pieptul bombat inainte, cum au vazut ei in videoclipuri. Priviti cum se imbulzesc sa intre primii, sa fie primii la trecerea de pietoni, sa ocupe primul scaun liber in metrou indiferent ca sunt in preajma lor femei insarcinate, batrani sau oameni care au cu adevarat nevoie sa stea jos. Priviti cu atentie in jur.

Veti vedea ca asa este peste tot pe unde mergeti. Se devoreaza unii pe altii in numele dreptului lor – al fiecaruia, in niciun caz al celui comun. In numele dragostei, al familiei sau al tarii. Dar asta este de fapt doar o scuza; sunt doar infometati si vor sa fie hraniti.

Si, dupa ce ii intelegeti, ii mangaiati si ii acceptati asa cum sunt, cititi-le fetele, ziarele, tricourile!
„I think you’re mistaking me for someone who gives a shit.”
„My parents went to New York but all they brought me back was this lousy T-shirt.”
„So many women/men, so little time.”
„Whoever dies with the most toys, wins.”
Se presupune ca ar trebui sa fie amuzante, spirituale, postmoderniste. Dar adevarul este ca spun doar un singur lucru: Eu. Eu si numai Eu contez. Eu inainte de toate. Eu sunt buricul pamantului. Dati-va la o parte din calea mea.

Nu stiu despre voi, dar mi-e tot mai greu sa ma vad intr-o lume in care oamenii sunt modele de egoism.

Comentati?