Carte nouă

„De câte ori încep o carte nouă și sunt, de obicei, foarte entuziasmată de scriere și de autor, mă apuc și caut pe Youtube filme, interviuri cu autorul respectiv. Găsesc adesea o mulțime de lucruri interesante. Faptul că trăim într-o vreme în care avem la buricele degetelor o întreagă bibliotecă, în toate formele, scrise, video, audio, adesea complet gratis, îmi dă o dispoziție nemaipomenită.

Acum citesc o carte de Sarah Perry, o scriitoare de romane din Anglia. Am găsit, aseară, un interviu cu ea în care povestea cum și-a dorit mereu să scrie romane, dar nu are istoria unui copil precoce, căci a scos prima carte la 34 de ani, o carte începută la master și terminată la doctorat. Zice că a fost ca și cum și-ar fi scos fiecare dinte și și l-ar fi pus la loc. E extraordinară, foarte modestă, vorbește frumos, pe un ton înalt, într-un fel de uptalk. Am citit că a fost crescută într-o familie foarte religioasă și nu a fost expusă la nimic din cultura contemporană, în schimb, a fost educată serios în cultura și artele clasice.

Cartea pe care o citesc acum e al doilea ei roman, care a avut destul de mult succes: The Essex Serpent. Se petrece în Essex, locul de obârșie al Sarei, la finalul epocii victoriene (1890), când Londra avea metrou deja de 30 de ani și oamenii se plimbau printre credințe și noutăți ale științelor, darwinism și ateism. Limba și personajele sunt extraordinare, iar temele fix pe gustul meu. Chiar zicea în interviu: «I’m interested in loads of stuff», deci scrie despre foarte multe lucruri și probabil asta atrage cititorii. Zic, ne asemănăm.

Dar ce mi s-a părut amuzant e că în timp ce reflectam eu, ascultând-o, la bucuria pe care o aduce Youtube în viața mea, ea începe să-i povestească interlocutorului cum a scris despre operațiile pe cord din vremea aia inclusiv uitându-se la filme pe Youtube cu operațiile din zilele astea.

Mi-a amintit de regizorul Ruben Östlund, premiat de curând la Cannes. Văzusem un interviu cu el, luat de Criterion, mai demult, după ce lansase Force Majeure, filmul în care tatăl suedez a doi copii, stând cu familia pe terasa unei cabane, aude avalanșa și își ia iPhone-ul și mănușile și fuge, lăsându-i în urmă. Ceea ce urmează e o dramă psihologică în cuplul respectiv, iar Östlund povestește cum folosește și el Youtube ca sursă principală de documentare despre reacțiile oamenilor, despre limbajul nonverbal…

Eu nu aș fi putut prezice asemenea lucruri, dacă m-ar fi întrebat cineva, dar mă bucur că există.” – Ruxandra Tăleanu

Comentati?