Postarea de astăzi s-ar vrea o pildă … Numai de-aş fi capabilă s-o formulez cum trebuie!
Sunt uşi care ai impresia că sunt deschise, par că te aşteaptă să le treci pragul şi când dai să faci un pas dincolo de prag descoperi un obstacol; nu ştii ce să faci/crezi: e acolo doar ca să-l dai tu la o parte şi să intri, sau e o barieră elegantă care să nu te „invite” mai mult înăuntru?
Sunt oameni care sunt calzi, buni, te caută, „te mângâie” cu felul de a fi, te invită să îndrăzneşti, îi simţi aproape, par că au uşa întredeschisă dar când eşti gata să mai faci un pas spre interior, ooops! Linişte. Nu se aude: „te rog, intră!” E ceva acolo pe prag care impune o bariera, e tăcere … tăcere ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat până atunci.
Viaţa-i scurtă, dragilor. Nimic nu e mai trist decât să vezi că prietenia îti este ţinută dincolo de prag.
