„No need to argue, we’re dying in the sun
”I wanted to be so perfect, you see?” Reascult și parcă ascult prima oară piesa asta, ”Dying In The Sun”. E frumos, e uman, să-ți pese, să lași emoțiile din tine să iasă atunci când auzi că dispare un artist cu a cărui muzică te-ai însoțit prin vremuri. Nu e vorba de o atracție spre morbid, dacă e cineva nesănătos la cap e cel care, de pe soclul lui, afirmă că da, sigur, acum se vor trezi toți, iar ascultăm o zi și apoi uităm. Cei care gândesc așa dispar încă din timpul vieții. Da, poate mâine nu vom mai asculta Cranberries, vom asculta altceva, so what? Cu ce să-ți treacă gustul amar de a trăi într-o țară condusă de oameni par-lamentabili, cu snickers? Important e
să nu lași muzica în sine să plece din tine.
Că te-ai dus și tu atunci. Iar ce voiam să spun acum, încet, că la ora asta oamenii normali dorm, nu e doar despre dispariția talentatei irlandeze. Prin viața asta, așa cum e ea, nu poți trece singur. Iar dacă nu ești din categoria celor care ascultă muzică doar la petreceri știi că muzica aia care te întoarce în tine e a unor oameni. Ca și tine, doar mai talentați. Dar oameni, nu zei, așa că tot pleacă dintre ei. E momentul când amintirile alea comune se transformă într-un moment de gratitudine, că ți-au fost aproape când ai avut nevoie de ei. Iar cei care îți stau aproape atât de mulți ani îți sunt prieteni.
Dolores e printre ei. Și recunosc, Cranberries m-au stresat cu Zombie, când au apărut. Dar m-au legat de ei apoi cu Linger, Ode to my family, Dreaming My Dreams, Just My Imagination și multe altele. So there’s no need to argue anymore.
Am crescut și cu muzica lor, printre mulți alții, care sunt tot mai puțini pe aici, printre noi. Iar când a apărut albumul de pe care e piesa asta, sortam muzică pentru un post de radio care era la început. Am ascultat cd-ul și ”Dying in the Sun”, cel mai frumos cântec de pe album, nici nu era trecut, lipsea pur și simplu din tracklist. A fost ca un cadou, o surpriză, iar sfârșitul din el contrasta puternic cu începutul din jurul meu. Doar că azi sună altfel și nu știu unde e cd-ul ăla acum, dar sigur în orele astea din urmă titlul cântecului a apărut acolo. Or maybe is just my imagination.
La plecarea ta, Dolores, plecăciunea mea.” – Liviu Balint