Dupa ce s-au despartit el continua sa-i trimita cand si cand diverse lucruri prin posta. Nimic mare sau important — CD-uri facute de el cu muzica favorita, carti noi ce ei ii placeau si sigur ar fi vrut sa le citeasca, nimicuri. Facea asta pur si simplu pentru ca era convins ca ei ii plac si pentru ca vroia sa imparta ceva impreuna desi nu mai erau ca inainte. De dragul vremurilor trecute, mici gesturi, simple lucruri dragute.
Conform regulilor dragostei nu ar trebui totusi sa facem astfel de gesturi dupa ce ne despartim de cineva. Dar cine a facut aceste reguli? El o iubise si fusesera fericiti atat cat le-a fost dat sa fie impreuna. Nu era un motiv suficient sa-i trimita cand si cand lucruri ce stia sigur ca ei ii vor placea? In plus era sigur ca ea intelege de ce face el asta. Isi crea in minte discursul ce avea sa i-l spuna daca s-ar fi intalnit: „Mi-a placut asta si cred ca si tie ti-ar placea. Imi amintesc lucrurile ce-ti placeau. Asta-i tot, nici mai mult, nici mai putin! Sper sa te bucure.”
Dar ea n-a inteles si in cele din urma i-a scris un bilet spunandu-i: „Nu stiu ce sa simt in legatura cu toate aceste lucruri ce mi le trimiti.”
Candva isi spusesera unul altuia secrete esentiale si isi marturisisera slabiciuni ascunse de restul lumii intreaga lor viata. Pentru scurt (dar binecuvantat) timp se simtisera amandoi in siguranta si acasa unul cu celalalt. Dar in ciuda acestei intimitati el alesese sa o tradeze la un moment dat si de atunci el devenise un strain pentru ea, pentru ca oamenii ce te iubesc nu te injunghie pe la spate, nu?! Si-atunci de ce micile atentii?