Etichetele

„sunt J si urasc etichetele.
n-am inteles niciodata care e rostu’ unui roman cusut pe un chilot de dantela, pe tricoul ala de in, pe esafa aia vaporoasa, pe rochia aia fina de matase (nu ca le-as intelege pe altele!)

tot eu sunt dintre aia care taie tot – ce misto! de unde e? nu mai stiu! am taiat eticheta.
de ce ma? de ce ai pune o mizerie de roman in toate limbile pe un produs atat de fragil? cu tot materialul ala si cu toata ata aia, imbraci un sfert de Etiopie.

o si vad pe doamna aia intre doua varste punand pe masina de cusut cate o pereche de brazilieni: „na sa-ti ajunga! iti intra curu’ in marimea asta? iti pun io aici sa ti-l fac dublu. sau macar sa te zgarie. sau sa-i rupi cand incerci sa dai jos eticheta!”

sau managerul brandului… oare isi imagineaza ca inaintea unui moment romantic, fie el, fie ea, se opresc si: „iubito, aprinde lanterna aia de la aifonu’ primit de la soros in Victoriei, sa vad ce zice eticheta – vrei sa fiu romantic si sa o citesc in araba sau in chineza?”

de ce, ma, de ce sa vrei sa pui oamenii sa umble cu cotoare de etichete atarnand ba pe esarfa, ba pe haina? de ce nu e suficient sa atasezi informatiile pe eticheta de hartie? sau sa le afisezi pe site, in dreptul produsului, pentru uituci.

pe langa romancieri, mai sunt si zgarcitii, aia care cos etichetele direct pe cusatura produsului – vrei s-o dai jos? faci o gaura in tricou fraiere! mai gandeste-te, mai studiaza cusatura! nu scapi tu de noi asa usor!
si daca eticheta reprezinta taxa pe prostie, sunt pregatita s-o platesc, da’ sa n-o am. de eticheta zic, tuta mai sunt din cand in cand.

sunt J si urasc etichetele. fac bagaje si maruntesc din buze la adresa fiecarui marketer din indrustria modei. sa-i vad acum cat inteleg si cat le foloseste ce le zic eu in araba.

pies. daca tot le coaseti, gasiti un material mai usor de tolerat, de vandut oricum nu produceti in paguba.” – Jamilla Azazi