Cuib
de Octavian Dănilă
camera în care stau este micuță
nu are decât un pat îngust
un birouaș
un dulăpior
o bibliotecă scundă
pentru plasmă și facturi
o cutie din tablă rotundă
pentru butter cookies
cu capacul albastru
și o canapea mică și foarte veche
pe care stă, uneori, Mozart și toarce
acoperită cu păturica mexicană, adusă tooocmai din orașul îngerilor
țin mereu fereastra puțin întredeschisă
ca să aud noaptea de afară
după cum poți constata ducem o existență simplă
în ea miroase frumos a șocolată
iar atunci când firea ta ar fi cunoscută și înțeleasă
aș scrie o monografie despre ființa ta
poate că trupul tău s-ar destrăma, de la atâta purtat,
și, la un moment dat, nu ar mai rămâne decât ea,
ființa ta
în frumoasele-i straie din borangic din piele
atât de atins de suprafața concavă a pupilelor mele
încât toată urzeala lui
s-ar afla, deopotrivă, în memoria lor
ca într-o bancă de adn.
© Octavian Dănilă