„Manu sau devenirea unei presupuse vrăjitoare îndoliate
Manu murise. Sfârșitul îi fusese așa… într-o doară, nu știu cum să zic. Se îndrepta către muncă într-o zi de vară și inima i-a zis „gata, io nu mai pot, mă opresc aci câteva minute. Tu faci ce vrei.” Și l-a doborât capricioasă lângă un stâlp.
Când am aflat că a murit m-a încercat o uimire teribilă și după câteva secunde lungi am simțit o apăsare grea în piept ca și cum mâncasem brusc o pungă de gutui iar gutuile astea începuseră să-mi fabrice de zor muci și lacrimi. Mă lăsau doar să inspir la nesfârșit, în trepte, tensionându-mi pieptul la maxim în timp ce oxigenul captiv devenea toxic. Plângând sub amortizor, o mică parte din conștiință îmi era îndreptată cartezian către actul plânsului, uimită de o emoție așa puternică.
Cum foarte rar moartea îți oferă o postură demnă, Manu sfârșise imitând postura unui alcoolic iar în dimineața aia femeile care se duceau la fabrică îl ocoleau revoltate, gândindu-se că ele n-ar ține în veci un asemenea bărbat. Seara s-au întors pe același drum și s-au mirat ușor cu virgulă când l-au găsit exact în aceeași poziție. În fine, abia a doua zi dimineață una dintre ele s-a gândit că “bețivul” a murit. Pentru o zi a devenit celebră la locul ei de muncă, a avut de spus lucruri importante și s-a simțit interesantă ca oricare dintre noi dealtfel într-o situație similară.
N-aveam de gând să mă duc la înmormântare, mi-a fost destul plânsul în secret dar familia m-a implorat, așa că m-am dus. În poartă mă aștepta mama îmbrăcată toată în negru și îndurerată, spălându-și mâinile cu vid. Lângă ea era mătușă-mea care se agăță de mine ca un ciulin și mă pupă din greșeală pe gură, iar eu atunci m-am gândit cu groază că buzele ei au consistența oricărei iubite. Și uite-așa, erecțiile cinstite încep să dea rateuri. Dar nu despre asta vreau să scriu.
Mătușă-mea m-a invitat așadar să-i văd soțul pentru ultima oară, i-am spus că nu vreau, în timp ce mă mângâia pe spate și m-am dus să mănânc un pepene galben. Apoi am scos bicicleta din magazie cu gândul unei plimbări aiurea și-am început să pariez în gând unde o să mă taie pișarea.
Vecinele discutau isprăvi despre morți și zoaie pestilențiale. În aer, țuică.”
de Adrian Costea
Va urma