„Poveste fără titlu
Mă ridic de la birou cu un gând hotărât să plec spre casă, îmi pun sacoul pe mine, îl am mereu la îndemână că nu se ştie niciodată când am vreo întâlnire importantă care ar avea de suferit în lipsa lui, mai ales când sunt vreo 37 de grade afară, 18 înăuntru, ca să îţi tâmpeşti organismul, dar să nu ne abatem de la subiect, când remarc că fusta stătea lipită de mine într-un mod nefiresc.
Am mai purtat-o în trecut şi nu manifestase un asemenea ataşament aşa că nu mi-a dat de gândit. Am tras de ea discret, căci sunt o doamnă, dar nu dădea nici un semn că vrea să cedeze. Abia atunci am început să devin conştientă de ceea ce se întâmplă. Atât de mult nu stătusem pe scaun încât să fuzionăm, mai păţisem astfel de lucruri în trecut, dar nu era cazul. Las ruşinea la o parte şi trag cu putere de ea. Nimic. Şi atunci toate fotografiile văzute astăzi de la începerea anului şcolar au năvălit peste mine, plonjez în trecut vreo 30 de ani şi mă prind. Avem lipită de ea o gumă de mestecat.
Mă întreb şi acum cine o fi lipit-o de colacul de la toaletă, cunoscută şi sub numele de closet sau privată, că în alt spaţiu zău că nu îmi amintesc să fi comis indecenţa de a-mi ridica poalele.
Una peste alta, astăzi chiar mi-am amintit cum e să mergi la şcoală şi ce jale era când te trezeai cu guma lipită de sarafan sau de pantaloni, iarna.
Mai ţineţi minte cu ce puteai să o scoţi? Eu am un spray smecher, dar e la Focşani, evident, şi parcă aş prefera să o dreg cât mai repede ca să nu aibă de suferit.” – Gabriela Dima