Sărăcie
„De mult n-am mai auzit pe cineva doinind atât de frumos! Doar că nu eram într-o sală de spectacol, ci pe o terasă, serveam masa.
Am auzit-o de departe și m-a fascinat. Strada îi era scenă și rezona fantastic.
Chelnerii au început imediat să se agite, ca nu cumva să le fie deranjați distinșii clienți.
A trecut pe lângă mine 2-3 minute mai târziu, cu papuci de plastic în picioare, batic pe cap, o sacosă de rafie, mare, aruncată pe umăr. Câțiva pași în urma ei, o puștoaică de 3-4 ani, în picioarele goale, păr șaten, lung, puțin ondulat, prins în coadă, cu fire care îi ieșeau rebele, purtând o rochiță cu bretele late, colorată, mânca liniștită dintr-o acadea. Era puțin murdară, ca orice copil după ce s-a jucat câteva ore afară.
Mi-am putut-o imagina trebăluind prin curte, cu pusțoiaca jucându-se pe iarbă, în apropierea ea.
Doar că, undeva în universul ei (și al nostru) ceva nu a funcționat cum trebuie.
– Nu mai cânta aici! (l-a ignorat)
– Domnule, cum ajung la gară?
Oare va fi cineva care să o ajute să urce în trenul potrivit?
#astazi #acum Pachetul anti sărăcie e și pentru oameni ca ea. Mi-au dat lacrimile.
– Mai serviți?
– Nu, mulțumesc!” – Gabriela Dima