Iubesc scoala
„Cand am inceput clasa I, stiam si sa scriu si sa citesc. Inclusiv cu litere de mana. Habar n-am cum si de unde am invatat, cert e ca deja eram cu cartea in mana.
Nasa mea de botez era invatatoare. O fiinta severa, rece, care mi-a lasat o trauma pentru mult timp prin faptul ca de fiecare data cand suna cerea sa vorbeasca si cu mine la telefon, adica sa-i ascult monologul sfatos si sa-i raspund monosilabic fiindca eram de o timiditate exagerata. Inainte de prima zi de scoala a venit aducandu-mi cadou o uniforma din aceea cu picatele albe si albastre, un sort albastru, un guler alb si doua fundite pe o panglica alba. Bineinteles, si o foaie cu o poezie pe care i-a inmanat-o solemn mamei ca sa ma invete si sa o spun (a recitat ea, teatral, cu intonatie, ceea ce eu nici moarta si inviata n-as fi reusit vreodata) la festivitatea de deschidere. Am spus-o, dar nu vedeam si nu auzeam nimic, nici macar propria-mi voce, din cauza emotiilor. Imi suna in cap doar bubuitul sangelui trimis la 120 de pulsatii pe minut si vocea mamei, aspra: „sa nu ma faci de rusine!” N-am facut-o, cred. Ca am primit si aplauze, vedeam ca oamenii isi lovesc palmele una de alta in sala Caminului Cultural, insa pentru mine mai interesante erau firisoarele de praf inaltate din podeaua de lemn mirosind a motorina ce dansau in razele soarelui, decat oamenii.
Acela a fost inceputul.
Si din acel moment, 24 de ani consecutiv mirosul frunzelor cazute, puful gutuilor in care desenam flori cu un betisor si bostanii razand galben din lanul de porumb erau semnalele care declansau cele mai puternice emotii din an: incepea scoala. Niciodata nu-mi voi putea explica de ce traiam atat de intens acele momente, mai ales dupa ce am trecut de partea cealalta a catedrei. Niciodata, nici macar la cele mai importante examene din viata, sangele nu mi-a mai alergat prin artere la viteza aceea. Si niciodata nu am mai vazut ca acolo, in curtea scolii, ochi atat de frumosi, de curiosi, de intrebatori si de calzi.
Am iubit scoala. Iubesc scoala si acum, asa, departe de ea fizic. Indiferent ca au fost salile de clasa micute cu miros de fum de la soba cu lemne de la tara sau zidurile impresionante si coloanele liceului, cladirea moderna a universitatii sau liceele vechi cu miros de trecut din Harghita in care paseam cu evlavie parca si cu respect pentru toti pasii care trecusera pe acolo inaintea mea.
Iubesc scoala hedonist, cu aceeasi pasiune cu care iubesc cartile. Si in fiecare an, la data asta, inima incepe sa-mi bata mai repede si amintirile navalesc eliberate parca in fiecare celula din mine.” – Vadvirág Violeta