„Marita Doamna, ma inclin.
Te-am intalnit, Maria Ta, doar o data in viata. Se intampla prin anii 90, cand Regele inca nu era lasat sa vina in tara dupa voia sa. Se speriasera securistii de valul de iubire din ’92.
Pe Maria Ta te-am intalnit la Opera. Pe vremea aceea la televizor si in ziare mustea de nimicnicii la adresa regelui, a reginei si a principeselor, si desigur a monarhiei. Din fericire eu primisem altfel de educatie acasa. Bunicii vorbeau mereu cu drag despre monarhie. Asa ca n-am crezut nicio clipa propaganda comunist-securista.
Mi-ai demonstrat, Maria Ta, chiar in seara aceea de la Opera, ca bine am facut.
Eram multi studenti atunci. Inca speram ca poporul asta, pe care l-ai acceptat in inima ta, este capabil de mai mult decat arata la prima vedere.
Te-am asteptat cu emotie. Ai intarziat un pic. Dar nu ne-am suparat. Cand ai aparut, figura din fotografii a prins viata. Nimic scortos, nimic intunecat. Doar lumina din ochii si din zambetul tau firesc, de om modest si bun, dincolo de obarsia augusta.
Purtai o rochie de seara albastra cu paiete. Discreta, eleganta, de o simplitate care se potriveste doar reginelor. Rochia de seara si cei vreo saptezeci de ani pe care ii aveai atunci nu te-au impiedicat sa urci sprintena scarile de onoare de la Opera. Ne-am amuzat ca bodyguarzii gafaiau usor incercand sa tina pasul cu Maria Ta.
Ai disparut apoi pe culoare si noi ne-am grabit sa intram in sala. Nu mai stiu ce spectacol era, dar nici nu mai conta. Important era ca in sfarsit Regina era in loja ei. Acolo unde ar fi trebuit sa fie si Regele din ’27 incoace.
La pauza ai reaparut in foaier. Se serveau sampanie si piscoturi. In loc sa fugi de lume, ai zambit tuturor, ai dat mana cu oricine ti-a ajuns in preajma. Si ca sa ne mai arati inca o data ca esti si tu om, ai strecurat discret mana intr-un buzunar al rochiei, pe care nici nu-l banuiam. Ai scos o mica bricheta aurita si un pachet de tigari. Stiu ca nu ar trebui – ai spus aproape ca o fetiscana – dar nu ma pot abtine. Toata lumea a zambit complice.
De ce iti amintesc de toate acestea? Pentru ca toate cele de mai sus te-au definit o viata intreaga. De dinainte de a-ti lega destinul de un Rege prigonit si de poporul sau care va apreciaza atat de putin si de tarziu. Si mult dupa ce ne-ai insotit Suveranul, indiferent cat v-a fost de greu.
Maria Ta, a fost mai mult decat o onoare sa te avem Regina. Iti multumesc ca ne-ai iubit la fel de mult ca si celelalte regine dinaintea ta – Elisabeta, Maria si Elena. Desi nu v-ati nascut niciuna pe pamant romanesc, ne-ati iubit si ne-ati pretuit cum putini dintre cei nascuti aici au facut-o vreodata.
Iti multumesc pentru toate acestea, Regina mea.
Sa odihnesti in pace alaturi de inaintasele tale, in linistea si umbra insorita de la Curtea de Arges.” – Andrei Negusiu
„Purtai o rochie de seara albastra cu paiete. Discreta, eleganta, de o simplitate care se potriveste doar reginelor. Rochia de seara si cei vreo saptezeci de ani pe care ii aveai atunci nu te-au impiedicat sa urci sprintena scarile de onoare de la Opera. Ne-am amuzat ca bodyguarzii gafaiau usor incercand sa tina pasul cu Maria Ta.
Ai disparut apoi pe culoare si noi ne-am grabit sa intram in sala. Nu mai stiu ce spectacol era, dar nici nu mai conta. Important era ca in sfarsitRegina era in loja ei. Acolo unde ar fi trebuit sa fie si Regele din ’27 incoace.
La pauza ai reaparut in foaier. Se serveau sampanie si piscoturi. In loc sa fugi de lume, ai zambit tuturor, ai dat mana cu oricine ti-a ajuns in preajma. Si ca sa ne mai arati inca o data ca esti si tu om, ai strecurat discret mana intr-un buzunar al rochiei, pe care nici nu-l banuiam. Ai scos o mica bricheta aurita si un pachet de tigari. Stiu ca nu ar trebui – ai spus aproape ca o fetiscana – dar nu ma pot abtine. Toata lumea a zambit complice.” – Oana Dobre-Dimofte
„Am cunoscut-o acum câțiva ani, la o recepție la Palatul Elisabeta. Eu mă retrăsesem într-un colț, acompaniată îndeaproape de o farfurie plină ochi cu prăjituri, menite să-mi pompeze suficient de mult zahăr în sânge ca să revin în arena zâmbetelor și conversațiilor de complezență.
Și deodată, lângă mine, apare Regina Ana.
Aveam gura plină și evident că m-am blocat.
”Sunt bune?”, mă întreabă?
Eu dau din cap că da și în lipsa unei idei mai bune, îi întind farfuria cu prăjituri și 1 șervețel.
Își ia două, cu ciocolată.
”Cam aglomerat, nu?”
”Un pic”, zic.
”Sunteți foarte frumoasă, domnișoară.”
Și înainte să apuc să reacționez, se îndepărtează, lăsând în urmă un parfum discret.” – Rozana Mihalache