„Nush in ce context familial v-ati dezvoltat dumneavoastra personalitatea, coloana vertebrala, stima de sine, alea alea. La mine a fost simplu:
„Daca aduci o pisica in casa, Alina, jur ca-ti fracturez coloana!”
Cum era si normal ca sa se intample, intr-o buna zi, toamna, cand frunzele cadeau romantic, mirosea a vant si ploaie, ceausescu murise de vreun an dar fantoma dansului bantuia mai ceva ca fantoma mamei mele, care era defapt bunica, e o poveste mai lunga, si care a murit de infarct langa mine, in timp ce dormeam, intru in casa cu un pisoi in ghiozdan. Mic. Si negru, pe deasupra. L-am ascuns in sifonierul din dormitor. Dupa care l-am intrebat pe tataie, care credeam ca e tata, lasati, va zic altadata de ce si cum:
„Daca o pisicuta neagra, mica, urata cu spume, si-ar face aparitia, in momentul asta, ce ai face?”
„Ti-as fractura coloana si te-as arunca de la balcon pe tine si pe pisica ta!”
M-am cacat pe mine de frica dar cascata cum eram, aveam 15 ani, am uitat deschisa atat usa de la sifonier, cat si usa de la dormitor. Mishu-Tiganu s-a prezentat, plin de tupeu, la bunicu in poala. Ii era foame. (de unde puii mei sa stiu ca pisicile mancau?)
Bunicul a tasnit ca ars de pe taburelul lui pe care il chema, ca orice pensionar care se respecta, tron, si in loc sa il arunce de pe balcon a dezghetat singurul peste din congelator ca sa il hraneasca. M-a mai si tras de urechi ca nu-i puneam apa in castron, si ca riscam sa moara motanul de sete.A murit cativa ani mai tarziu. De cancer la plamani. Bunicul, nu Tiganul.” – Alina Nedelea
(fotografie: Tom & Jerry by Hans Pollner)